Investigaţia Trump-Rusia, posibil compromisă de informaţii greşite transmise FBI de fostul spion britanic Christopher Steele

Preşedintele american, Donald Trump, ar putea aproba astăzi publicarea unui memorandum secret scris de republicanii din Comitetul pentru Informaţii al Camerei Reprezentanţilor Congresului American. Documentul priveşte ancheta FBI cu privire la posibilele legături dintre echipa lui Trump şi Federaţia Rusă. FBI-ul îşi doreşte ca memorandumul să rămână secret, iar documentul a fost criticat şi de reprezentanţii Partidului Democrat.
Documentul pretinde că fostul spion britanic Christopher Steele a transmis informaţii greşite FBI-ului, care ar fi fost folosite pentru a-l supraveghea pe Carter Page, fost consilier al campaniei Trump. Preşedintele Trump le-a spus consilierilor săi că ar putea beneficia de publicarea documentului pentru a pune capăt investigaţiei procurorului special Robert Mueller şi pentru a-i permite să demită înalţi oficiali ai Departamentului Justiţiei, adică pe adjunctul ministrului justiţiei, Rod Rosenstein, şi pe directorul FBI, Christopher Wray. Reamintesc că domnul Trump a demis deja, în urmă cu câteva luni de zile, un director FBI, James Comey, care investiga cazul potenţialelor legături dintre campania Trump şi Kremlin. Democraţii au calificat documentul republicanilor drept un efort periculos de a construi o poveste care să submineze investigaţia Departamentului Justiţiei în legătură cu… dacă asociaţii lui Trump au cooperat cu oficiali ruşi şi dacă domnul Trump a obstrucţionat justiţia atunci când l-a demis pe James Comey./ilixandru/menescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (2 februarie)