Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că este necesară înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă privind activitatea SPP

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, consideră că este necesară înfiinţarea unei comisii parlamentare de ancheta privind activitatea Serviciului de Protecţie şi Pază. În ultima perioadă, mai mulţi demnitari, majoritatea membri ai PSD, inclusiv premierul şi minştrii cabinetului său, au refuzat protecţia din partea SPP, după ce Liviu Dragnea l-a acuzat pe şeful acestui serviciu, Lucian Pahonţu, că s-ar folosi de angajaţii din subordine pentru a colecta informaţii despre demnitari. Preşedintele Camerei a explicat de ce nu va accepta, nici pe viitor, protecţie din partea SPP.

Liviu Dragnea: Atâta timp cât instituţia este condusă de un om care cere ofiţerilor să facă rapoarte informative fără să aibă bază legală şi să folosească informaţiile nu ştiu pentru ce, eu nu pot să beneficiez. În condiţiile în care acolo sunt oameni pe care îi respect, cărora le respect munca, oameni foarte bine pregătiţi, instituţia în sine este o instituţie foarte bună, dar atâta timp cât este condusă de acest domn, are nişte practic care sunt nelegale, nu vreau să cauţionez./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 februarie