Calendarul evenimentelor, 8 februarie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Senat

* ora 9:00 – Lucrări în comisiile permanente

 

– Camera Deputaţilor

* Activităţi în comisiile parlamentare

  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale

 

– Ministere

* Conferinţa de presă susţinută de ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea – ora 12:00, la sediul Ministerul Sănătăţii, sala de consiliu, etaj 2

* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 300 milioane lei

 

– Apărare, Interne

* Giurgiu: Conferinţă de presă organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Giurgiu – ora 11:00

– Partide

* Dezbaterea „Bucureşti – reparaţie capitală”, organizată de partidul „Uniunea Salvați România” (USR), eveniment de consultare publică asupra soluțiilor propuse de USR pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic – ora 18:00, la Casa Universitarilor, Str. Dionisie Lupu nr. 46

– Culte, Biserică

* Cu binecuvântarea și sprijinul Înaltpreasfințitului Mons. Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, va avea loc o veghe de rugăciune pentru victimele traficului de persoane – ora 19:00, la Catedrala Sfântul Iosif. Veghea este organizată de de Conferinţa Superioarelor Majore din România – Comisia Pro Demnitatea Femeii (CSMR), cu ocazia Zilei Internaționale de Rugăciune pentru victimele traficului de persoane, instituită de Papa Francisc în anul 2015

 

– Minorităţi

* Cluj – Napoca: Uniunea Armenilor din România, Sucursala Cluj și Muzeul de Artă Cluj-Napoca organizează festivitatea decernării Premiului pentru contribuția adusă la promovarea culturii și istoriei armenilor din Transilvania, „Kristóf Szongott”, lui Mircea Maximilian Tivadar, pentru întreaga sa activitate desfășurată în cadrul Uniunii Armenilor, pentru contribuțiile sale în domeniul promovării istoriei și conservării culturii și tradițiilor armenești – ora 12:00, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Piaţa Unirii nr. 30

 

– Administraţie

* Dezbatere publică privind Proiectul de Buget al  Sectorului 6 pentru anul 2018 – ora 12:00, la sediul Primăriei Sectorului 6, Calea Plevnei nr. 147-149

* Alba Iulia: Şedinţa extraordinară a Consiliului Local Alba Iulia  – ora 13:00

– Juridic

* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat pentru astăzi pronunţarea sentinţei în dosarul în care Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina şi ministru al Finanţelor, este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani

* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă cererea DNA de redeschidere a urmăririi penale într-un dosar în care este vizat şi vicepremierul Paul Stănescu

* Alba Iulia: Curtea de Apel Alba Iulia urmează să judece contestaţia la executare formulată de către omul de afaceri Ilie Carabulea, condamnat în vara anului trecut la cinci ani de închisoare în dosarul ASF-Carpatica şi aflat în detenţie la Penitenciarul Aiud

* Reşiţa: Conferinţă de presă organizată de Tribunalul Caraş-Severin cu prilejul Adunării Generale a Judecătorilor Tribunalului Caraş-Severin, în care se va prezenta Raportul de activitate pe anul 2017 – ora 13:00, la sala Camerei de Consiliu a Tribunalului Caraş-Severin

 

– Organizaţii

* Asociaţia ACCEPT şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, organizează conferinţa de lansare a proiectului „Partnership for LGBTI Equality”, finanţat de programul Drepturi, Egalitate, Cetăţenie 2014-2020 al Uniunii Europene – ora 10:30, la Spaţiul Public European, Str. Vasile Lascăr nr. 31

 

– Sindicate, Patronate

* Oradea: Conferinţă de presă organizată de Sindicatul Liber din Învăţământ Bihor – ora 10:00, la sediul ISJ Bihor, sala mare de şedinţă

 

– Economic

* Conferinţa de presă „Ce vor ei – ce vrem noi, noul program de guvernare vs. priorităţile mediului de afaceri – poziţia AOAR”, organizată de Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România – ora 10:00, la Hotel Athenee Palace Hilton, Sala Regina Maria

– Social

* Editura Herald şi Centrul de terapie prin Râs „Mandarin” organizează evenimentul „Cum ne vindecăm prin râs” – ora 18:30, la Librăria Seneca Anticafe, Str. Arhitect Ion Mincu nr. 1. Se va discuta despre efectele benefice ale râsului prin prisma titlului „Terapia prin râs – un lucru amuzant petrecut pe calea spre iluminare” de Lenny Ravich. Invitaţi: Nae Alexandru, actor la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti, şi Monica Adriana Dinulescu (psiholog clinician, psihoterapeut, trainer, fondator „Centrul de Terapie pin Râs Mandarin”). Evenimentul va fi moderat de Sorin Lucaci (PR Editura Herald)

* Buzău: Activitate preventivă pentru identificarea şi prevenirea consumului de droguri – ora 10:00, la sediul CJ Buzău

 

– Medicină, Sănătate

* Societatea Română de Reumatologie organizează prima ediţie a simpozionului „Manifestări extraarticulare şi comorbidităţi în bolile inflamatorii reumatice” – ora 12:00, la Centrul Naţional Cultural Tinerimea Română, Str. Johann Gutenberg nr. 19 (8 – 9 feb.)

 

– Învăţământ, Cercetare

* Secțiunea de Științe Sociale a Institutului de Cercetări al Universității din București, organizează prelegerea cu tema „Mobilizarea organizațiilor pentru drepturile minorităților sexuale: cazul României și al Poloniei”, susținută de Andrada Nimu – ora 15:00, la Sala de Consiliu a Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Bd. Schitu Măgureanu nr. 9

* Institutul de Cercetări al Universității din București organizează seminarul ”Memory: From Brains to Narratives” – ora 15:30, la Secțiunea de Științe Umaniste a ICUB, sala de seminare, Str. Dimitrie Brândză nr. 1

* Prelegerea ,,Evaluarea condițiilor geologice de formare a zăcămintelor de petrol și gaze în jurasicul mediu din Platforma Moesică” în cadrul Seminarelor Departamentului de Geologie – ora 18:00, la Facultatea de Geologie și Geofizică, Bd. N. Bălcescu nr. 1

 

– Istorie

* Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, Primăria Municipiului București și Biserica Evanghelică Lutherană București organizează conferința-dezbatere cu tema „73 de ani de la deportarea sașilor din Transilvania în U.R.S.S.” și vizionarea filmului „Un tren în necunoscut”, semnat de Cristian Amza, realizator TVR 2 – ora 18:00, la Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, Str. Batiştei nr. 15. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Forumul Democrat al Germanilor din România – Regiunea Extracarpatică, Forumul Democrat al Germanilor din București și Biserica Evanghelică Lutherană București. Prezintă Christiane Cosmatu, subsecretar de stat Departamentul pentru Relații Interetnice, Guvernul României, dr. Klaus Fabritius, Președintele Forumului Democrat al Germanilor din România – Regiunea Extracarpatică, dr. Daniel Zikeli, Episcop vicar al Bisericii Evanghelice Lutherane București şi Cristian Amza, realizator TVR 2

 

– Cultură

* Conferință de presă susținută de dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, director general al Muzeului Naţional de Istorie a României, Alexandru Bartoc, președintele Fundației Culturale „Bartoc” și reprezentanți ai Fundației „Dignitas” – ora 15:00, la Muzeul Naţional de Istorie a României Calea Victoriei nr. 12, Sala Lapidarium. Evenimentul este prilejuit de primirea, în comodat, din partea Fundației „Dignitas”, a unor valoroase obiecte de patrimoniu

– Diverse

* Piteşti: Debutul Anului Nou Chinezesc 2018 este marcat printr-un spectacol artistic oferit de formaţia Nair Band – ora 18:00, la Teatrul Al. Davila, Sala Mare. Evenimentul este organizat de Universitatea din Piteşti, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Argeş, Teatrul Al. Davila, Casa Româno-Chineză, şi cu susţinerea Ambasadei Republicii Populare Chineze

 

– S-a întâmplat într-o zi de 8 februarie

* Acum 162 de ani (1856) domnitorul Barbu Ştirbei (1849-1853; 1854-1856) decreta desfiinţarea robiei ţiganilor (Legiuirea pentru emanciparea ţiganilor) în Ţara Românească (8/20)

Aniversări – Comemorări

 

– 1894, 8/9: A murit Iorgu Caragiale, actor şi dramaturg; unchiul scriitorului I. L. Caragiale şi frate al actorului Costache Caragiali (n. ~1824). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1826

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Berlin: Cancelarul german Angela Merkel se întâlneşte cu preşedintele Consiliului European Donald Tusk şi cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, înaintea Summitului UE

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională de Rugăciune pentru Victimele Traficului de Persoane”, celebrată, din 2013 (- 5 ani), de Biserica Romano Catolică de sărbătoarea Sfintei Iosefina Bakhita, patroana victimelor traficului de persoane. NOTĂ: „Ziua Mondială împotriva Traficului de Persoane” se marchează la 30 iulie (proclamată de Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluţia 68/192, la 18 decembrie 2013). La 18 octombrie este „Ziua Europeană de Luptă împotriva Traficului de Persoane”, adoptată în anul 2007 de Comisia Europeană