Pentru Televiziune s-a adoptat un sistem mixt PAL – SECAM

de Octavian Silivestru
de Octavian Silivestru

La începutul anilor ‘50  întreaga aparatură necesară României a fost importată din Uniunea Sovietică.  Nu a făcut excepţie nici Televiziunea Română care a emis pentru prima dată în seara zilei de 31 decembrie 1957. Întreaga aparatură folosită la început în Televiziunea Română a fost produsă de Institutul de Inginerie din Leningrad. O echipă rusească  a venit  la București  pentru a participa la montarea echipamentelor și la instruirea personalului tehnic. Tot echipamentul funcționa cu lămpi deoarece rușii susțineau la vremea respectivă că tranzistoarele, nou apărute, erau folosite doar la instalațiile militare. Chiar şi primul car de reportaj  a fost adus din URSS în februarie 1957. Treptat, specialiştii români au început să-şi construiască  aparatura necesară sau să o importe din Occident. Începând cu anul 1964, au avut loc experimente de televiziune în culori. După numeroase probe, la 23 august 1983 Televiziunea Română a transmis color  parada militară care a avut loc cu ocazia Zilei Naționale. Introducerea televiziunii color a dus la o distanţare de sistemul sovietic. România a adoptat sistemul occidental PAL (Phase Alternating Line – fază alternantă pe linie)  contrar tuturor celorlalte țări din blocul comunist care adoptaseră sistemul SECAM (quentiel Couleur À Mémoire). Decizia a fost adoptată la cel mai înalt nivel, după cum îşi aminteşte  Paul Niculescu – Mizil, membru al Comitetului Central al Patidului Comunist Român:

 

Paul Niculescu Mizil membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Roman (PCR).
Paul Niculescu Mizil membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Roman (PCR).

            „Prima emisiune de televiziune s-a făcut în ‘57…  Noi am vrut să facem televiziune color. Ruşii aveau [sistemul] SECAM …. Eu am fost cu Ceauşescu şi ne-am întâlnit cu [Alexei] Kosîghin, care era primul ministru al URSS. Şi Kosîghin a insistat pe [sistemul] SECAM. Şi cu cât insista mai mult Kosîghin pe SECAM, cu atât Ceauşescu se întreba de ce insistă! Ei insistau pentru că toate ţările socialiste aveau sistem SECAM şi din punct de vedere tehnic transmiterea pe PAL  era mai dificilă. Adică nu se prindea în partea asta, decât dacă adaptai aparatele şi aşa mai departe.

            Şi atunci Ceauşescu mi-a dat mie sarcina: “Mă, hai să facem aşa: nici PAL, nici SECAM. Un sistem mixt”. Şi  eu am chemat firma PAL în România. La mine în birou au venit cu aparatele, mi-au dat drumul, mi-au arătat cum funcţionează, ce frumos e sistemul PAL, ce culoare, ce nu-ştiu-ce!… Şi le-am spus clar: “Dom’le, pe noi ne interesează PAL-SECAM!”   S-au scărpinat în cap… “Facem!” Şi noi am făcut un sistem mixt. De ce? Politic! Ca să transmitem în aşa fel, încât să n-avem dificultăţi nici cu televiziunile occidentale – dacă vrem să trimitem sau să luăm [programe] – şi nici  să n-avem dificultăţi cu televiziunile răsăritene.  Deci ăsta a fost un act deliberat, politic!”

23 august 1983 (foto:TVR)
23 august 1983 la televizor (foto:TVR)

[Arhiva de istorie orală – Radio România. Interviu  realizat de profesosr Ioan Scurtu şi Mariana Conovici,  1997]

pal secam