ANRM a anunţat că preţul de referinţă al gazelor naturale extrase în România va ţine cont de cotaţiile de la bursa din Viena

Preţul de referinţă al gazelor naturale extrase în România, în funcţie de care este calculată redevenţa datorată bugetului statului de către producători, va ţine cont de cotaţiile de la bursa din Viena – anunţă Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM). Preţul de referinţă se va baza pe o formulă de calcul elaborată împreună cu Universitatea de Petrol şi Gaze Ploieşti, mai precizează instituţia.Curtea de Conturi a stabilit că prin neactualizarea preţului de referinţă la gaze, statul român a pierdut, în perioada 2008 – 2015, aproximativ şapte miliarde de lei. Acest preţ nu a mai fost actualizat de 10 ani şi este considerat a fi de 45 de lei pe MWh, faţă de aproximativ 90 de lei, cât este preţul pe piaţă. Totuşi, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Gigi Dragomir, a declarat că, întrucât noul preţ de referinţă este apropiat de cel la care s-au făcut deja tranzacţii în ultimele luni, nu ar exista motive pentru o creştere a preţului la consumatorii finali./pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 februarie