Activitatea Camerei Deputaţilor şi Senatului

Un proiect de lege important care ajunge astăzi la Camera Deputaţilor este cel care stabileşte măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate. Camera are rol decizional în acest caz, însă numai după ce Comisia juridică va finaliza raportul. Tot astăzi ar urma să înceapă reexaminarea proiectului privind finanţarea partidelor, invalidat de Curtea Constituţională.
La Camera Deputaţilor se aşteaptă astăzi reluarea dezbaterilor din Conmisia juridică asupra proiectului de lege privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate. Până acum, membrii comisiei au decis că persoanele recidiviste şi cele condamnate pentru infracţiuni săvârşite cu violenţă sau pentru corupţie nu vor putea să îşi execute pedeapsa cu închisoarea acasă sau în week-end-uri, în locuri special amenajate. Totodată, în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor este programată reexaminarea Legii privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale. Documentul legislativ adoptat anul trecut de parlament a fost declzarat neconstituţional, pe baza unei sesizări formulate de PNL, USR şi PMP, care atrag atenţia că forma votată iniţial de legislativ permite, între altele, formaţiunilor politice să păstreze sumele de bani primite ilegal în campanie. Şi Senatul are astăzi pe ordinea de zi a plenului o lege pentru care judecătorii CCR au acceptat obiecţiile de neconstituţionalitate ridicate de preşedintele Klaus Iohannis. Documentul prevede suspendarea din funcţie a funcţionarului public pe perioada cercetării disciplinare./menescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (23 aprilie)