Salariul mediu net a crescut

Salariul mediu net din luna martie a fost de peste 2.700 de lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 217 lei, au anunţat astăzi reprezentanţii Institutului Naţional de Statistică. Cele mai mari salarii au fost în domeniul tehnologiei informaţiei şi calculatoare, iar cele mai mici, în hoteluri şi restaurante. În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net în sănătate şi asistenţă socială, respectiv în învăţământ, în urma aplicării legii salarizării. De asemenea, o uşoară creştere a salariului mediu net a avut loc şi în administraţia publică, mai arată datele INS./ovidiu/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 mai