Rusia a respins acuzaţiile Ucrainei potrivit cărora Moscova se află în spatele asasinării unui jurnalist rus la Kiev

Kremlinul a respins miercuri ca fiind „bârfe împotriva Rusiei” acuzaţiile Ucrainei, care susţine că Moscova se află în spatele uciderii, la Kiev, a unui jurnalist rus dizident. Kremlinul a cerut deshiderea unei anchete privind uciderea jurnalistului. Arkadi Babcenko, critic al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a fost împuşcat mortal marţi în capitala ucraineană, unde trăia în exil. Jurnalistul a fugit din Rusia după ce a primit ameninţări pentru că ar fi spus că el nu va plânge victimele care şi-au pierdut viaţa în 2016, după prăbuşirea unui avion al Ministerului rus al Apărării. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că acuzaţiile că Moscova s-ar afla în spatele asasinării lui Arkadi Babcenko nu sunt decât o dovadă a cinismului cras al oficialilor guvernului ucrainean şi şi-a exprimat speranţa că alte ţări se vor baza pe capacitatea Kievului de a face mai mult pentru protejarea jurnaliştilor./mbaciu/dsirbu

REUTERS – 30 mai