Previziunile săptămânii 16 – 22 iulie 2018

Luni, 16 iulie

– Senat

* Lucrări în Comisiile permanente

* Timişoara: Europarlamentarul Maria Grapini şi europarlamentar german, Michael Cramer organizează, împreună cu Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Timiș, o discuție pe teme de turism, la care participă și asociații profesionale din domeniul turismului – ora 19:00, în Sala Revoluției de la Consiliul Județean Timiș. În cadrul evenimentului de la Consiliul Județean Timiș, Michael Cramer va conferenția pe tema proiectului turistic european ce vizează ruta EuroVelo 13, cunoscută drept „Drumul Cortinei de Fier”

* Beijing, China: În perioada 16 – 19 iulie, comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, va efectua o vizită oficială în Republica Populară Chineză. Programul zilei:

  • Comisarul Corina Crețu va participa la dialogul la nivel înalt UE-China în domeniul politcii regionale, împreună cu Lin Nianxiu, vicepreședinte al Comisiei Naționale pentru Dezvoltare și Reformă (CNDR) din Republica Populară Chineză. Cu această ocazie, în cadrul programului de cooperare urbană, reprezentanții mai multor orașe chineze și europene vor semna o serie de declarații comune: Kunming și Granada (Spania), Haikou și Nisa (Franța), Yantai și Roma (Italia), Liuzhou și Barnsley (Marea Britanie) și Weinan și Reggio Emilia (Italia)

* Programul ministrului afacerilor interne, Carmen Dan:

  • ora 10:00 – participă la inaugurarea noului sediu al serviciilor de pașapoarte București și Ilfov din ParkLake – Str. Liviu Rebreanu nr. 4, sector 3
  • ora 16:00 – participă la ceremonia prilejuită de sărbătorirea, pentru prima dată, a Zilei Ministerului Afacerilor Interne – Piața Revoluției nr. 1A, sector 1

* Participarea ministrului delegat pentru afaceri europene din cadrul MAE, Victor Negrescu, la deschiderea Programului de Internship al Guvernului României – ora 14:30, la Palatul Victoria. Programul, ajuns la a VI-a ediție, se va derula în perioada 16 iulie – 14 septembrie și va oferi tinerilor posibilitatea să se acomodeze cu modul de lucru al administraţiei publice centrale

* Programul secretarului de stat pentru afaceri bilaterale globale din cadrul MAE, Monica Gheorghiţă:

  • ora 10:00 – Primirea ambasadorului agreat al Republicii Niger la București, cu reședința la Berlin, Boubacar Boureima, în vederea prezentării copiilor scrisorilor de acreditare – la sediul MAE
  • ora 11:00 – Primirea ambasadorului agreat al Republicii Panama în România, cu reședința la Ankara, Jorge Hernan Miranda Corona, în vederea prezentării copiilor scrisorilor de acreditare – la sediul MAE
  • ora 13:00 – Primirea ambasadorului agreat al Republicii Rwanda la București, cu reședința la Berlin, Igor Cesar, în vederea prezentării copiilor scrisorilor de acreditare – la sediul MAE
  • ora 14:00 – Primirea ambasadorului agreat al Australiei în România, cu reşedinţa la Atena, Katehleen Logan, în vederea prezentării copiilor scrisorilor de acreditare – la sediul MAE
  • ora 15:00 – Primirea ambasadorului agreat al Republicii Unite Tanzania la București, cu reședința la Berlin, Abdallah Salleh Possi, în vederea prezentării copiilor scrisorilor de acreditare – la sediul MAE
  • ora 16:30 – Primirea ambasadorului agreat al Republicii Uganda la București, cu reședința la Berlin, Marcel Robert Tibaleka, în vederea prezentării copiilor scrisorilor de acreditare – la sediul MAE

* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 200 milioane lei

* Bruxelles: Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, participă la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE), agenda reuniunii CAE prilejuind abordarea unor teme de actualitate, precum Parteneriatul Estic și Libia. În cadrul unui dejun de lucru informal, miniștrii vor avea un schimb de opinii pe marginea evoluțiilor din Peninsula Coreeană

* Bruxelles: Participarea ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe și la reuniunea ministerială UE – Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene (CELAC) (16 – 17 iul.)

* Reuniunea Biroului Executiv al PNL – ora 13:00, la sala Grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor, etaj 2

* Timişoara: Echipa PatriotFest și Universitatea de Vest din Timișoara organizează un eveniment de prezentare a concursului de inovare în domeniul securității naționale – ora 10:00, în Amfiteatrul A01 din cadrul Universității de Vest din Timișoara, Bd. Vasile Pârvan nr. 4. Concursul național „PatriotFest” este organizat de MApN, MAI, SRI, STS, SPP în parteneriat cu asociația New Strategy Center și are drept obiectiv o mai bună pregătire a securității naționale pentru provocările viitoare, prin atragerea resurselor de inovare românești și de cultivare a unor parteneriate relevante și puternice în domeniu

* Iaşi: Panagiotis Neochoritis, Arhonte Protopsalt al Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, va fi invitatul special al celei de-a XI-a ediții a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin care are loc în perioada 16 – 20 iulie. Ediția de anul acesta va consta într-o serie cursuri practice și teoretice, interpretare, tehnică vocală, kanonaki și prezentări de paleografie muzicală. Cursurile Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin sunt organizate de Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Asociația Culturală Byzantion și Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Din program:

  • ora 9:30 – Deschiderea evenimentului, cu discursul oficial al organizatorilor și invitaților, şi slujba de pomenire a protopsaltului Lykourgos Angelopoulos și a arhim. Justin Pârvu – în Sala „Achim Stoia”, Str. Costache Negruzzi nr. 7-9

* Lipova, jud. Arad: Dieceza romano-catolică din Timişoara organizează cel mai mare pelerinaj al anului la Mănăstirea Maria Radna – Fecioara Maria de pe Muntele Carmel: 350 de ani de la donarea icoanei miraculoase bisericii din Maria Radna, pelerinajul jubiliar al întregii dieceze:

  • ora 11:00 – Liturghia Pontificală din Bazilica Papală Maria Radna va fi celebrată de cardinalul Vinko Puljic, arhiepiscop de Vrhbosna (Sarajevo, Bosnia şi Herţegovina)

* Arad: Şedinţa Consiliului Local al Municipiului Arad – ora 15:00, în sala Regele Ferdinand, Bd. Revoluţiei nr. 75

* Braşov: Conferinţă de presă organizată de Prefectura Braşov privind aspecte legate de activitatea curentă la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor şi Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor – ora 11:00, la sala 34 a Prefecturii

* Oradea: Conferinţă de presă susţinută de conducerea societăţii locale de transport în comun, SC OTL SA – ora 10:00, la Primăria Oradea

* Jud. Tulcea: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) organizează, începând cu această dată, a V-a campanie de investigații arheologice în localitatea Periprava, comuna C.A. Rosetti, jud. Tulcea. Acțiunea are drept obiectiv căutarea, descoperirea și recuperarea rămășițelor pământești ale deținuților politici decedați în fosta colonie penitenciară ce a funcționat în apropierea localității

* Cluj-Napoca: Psihologul Lenke Iuhoş, împreună cu Asociaţia de Psihologie şi Siguranţă Rutieră – Psihotrafiq, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj şi Medicom demarează, începând cu ora 11:00, în parcarea din faţa Ştrandului Sun, de pe Bd. 1 Decembrie 1918, campania „Alcoolul la volan este un … accident!”, menită să-i informeze şi să-i conştientizeze pe şoferi asupra riscurilor la care se expun, atât ei, cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic, atunci când se urcă la volan în stare de ebrietate. Proiectul de responsabilizare socială face parte dintr-o campanie mai amplă iniţiată de o echipă de psihologi şi inspectorate de poliţie din mai multe judeţe

* Iaşi: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC), organizează Şcoala de vară intitulată „Hai la facultate! Să descoperim împreună vara universitară la Cuza! – VINOlaUAIC!”, pentru elevii care aparţin unor grupuri dezavantajate socio-economic (16 – 29 iul.)

* Motoşeni şi Răchitoasa, jud. Bacău: UNICEF, împreună cu Horia Tecău, ambasador naţional pentru UNICEF în România, efectuează o vizită în judeţul Bacău cu scopul de a ajuta copiii vulnerabili şi familiile lor. Motoşeni şi Răchitoasa sunt două din cele 45 de comunităţi din judeţul Bacău unde UNICEF pilotează modelul „Servicii Comunitare pentru Copii cu cei doi piloni: Pachetul Educaţie Incluzivă de Calitate şi Pachetul Minim de Servicii” (16 – 17 iul.)

* Banca Naţională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 150 de ani de la înfiinţarea Filarmonicii Române din Bucureşti

* Lansarea campaniei „Vin de casă cu must de la Jidvei” – ora 11:00, la sediul Asociaţiei Agrointeligenţa, Splaiul Unirii nr. 168, Ansamblul Asmita Gardens

* Termen-limită pentru depunerea „Declaraţiei Unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice”. Declaraţia se va depune de către persoanele care au obligaţia declarării veniturilor realizate din România sau/şi din străinătate în anul 2017, declarării impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza din România în anul 2018 şi de către persoanele care au obligaţia declarării venitului estimat pentru încadrarea ca plătitor de contribuţii sociale şi, după caz, a declarării contribuţiilor sociale datorate pentru anul 2018

* Deschiderea celei de-a VII-a ediţii a simpozionului cu tema „Actualităţi în Bolile Neuromusculare”, eveniment organizat anual de Societatea Română de Neurologie Pediatrică, în colaborare cu Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia” – ora 10:00, la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” (16 – 17 iul.)

* Manifestări organizate cu prilejul „Zilei Donatorului de Organe” (16 iul.):

  • ora 11:00 – Conferinţă de presă organizată de Asociaţia Transplantaţilor din România (ATR) – la sala „Amfiteatru” a Institutul Clinic Fundeni
  • ora 12:00 – Comemorarea donatorilor la Troiţa ridicată în memoria Donatorilor Îngeri de Asociaţia Transplantaţilor din România în 2014 – în curtea Bisericii „Sfinţii doctori fără de arginţi Cosma şi Damian” de la Institutul Clinic Fundeni

* Craiova: Universitatea din Craiova, prin Facultatea de Litere, organizează Conferința internațională „European Theories and Practices on Education for Sustainable Development and International Solidarity”, eveniment de diseminare în cadrul proiectului Erasmus+ Acteurs du Territoire pour une Éducation à la Citoyenneté Mondiale (ACTECIM) – ora 10:00, în Aula „Mihai I”. La eveniment participă profesori, cercetători, formatori, reprezentanți ai instituțiilor publice locale, ai instituțiilor culturale și social-educative, precum și reprezentanți ai mediului socio-economic de stat și privat din regiunea Olteniei și din străinătate. Proiectul ACTECIM, coordonat de Academia din Lyon, reuneşte universităţi, şcoli, licee şi organizații neguvernamentale din trei regiuni europene: regiunea Sud-Vest Oltenia, regiunea Rhône-Alpes şi regiunea Piemont, care reflectează împreună asupra educației pentru dezvoltare durabilă şi solidaritate internațională

* Galaţi: Liga Studenţilor din Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi organizează, în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi şi Casa de Cultură a Studenţilor din Galaţi, cea de-a VI-a ediţie a proiectului educaţional „Universitatea de vară pentru elevi – Galaţi Summer University” (16 – 30 iul.)

* Botoşani: Muzeul Judeţean Botoşani organizează, cu sprijinul Societăţii Culturale „EXPO-ART Botoșani”, vernisajul expoziției „F … Estivală” (de pictură, grafică şi sculptură), deschisă în perioada 16 – 21 iulie – ora 17:00, în spaţiul Galeriilor de Artă „Ştefan Luchian” Botoşani, Str. Piaţa Revoluţiei nr. 13. Prezintă: Ana-Elisabeta Coşereanu, muzeograf. Curator: Liviu Șoptelea, conservator

* Craiova: Artistul plastic craiovean, Petre Virgiliu Mogoșanu, și Uniunea Artiștilor Plastici din România – filiala Craiova, prezintă vernisajul expoziției personale de sculptură „Materie – Spațiu – Timp” – ora 18:00, la Galeria Artă – galeria UAPR Craiova. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 16 – 31 iulie

* Hunedoara: Zilele Municipiului Hunedoara 2018 vor avea loc în perioada 16 – 22 iulie şi vor cuprinde un show muzical istoric, evenimentul „Hunedoara și Marea Unire”, spectacole de muzică și dans, Parada Portului hunedorean şi recitaluri. Programul zilei:

  • ora 10:00 – Ziua Porților Deschise la Complexul de Agrement „Corvina” – Str. Avram Iancu nr. 11A

* Programul sportivilor români la Turneul feminin de tenis BRD Bucharest Open 2018 – la Arenele BNR (14 – 22 iul.)

  • Miriam Bulgaru (România) – Yafan WANG (China), în primul tur – pe Terenul principal
  • Pauline Parmentier (Franţa) – Alexandra Dulgheru (România), în primul tur – pe Terenul principal
  • Elena-Gabriela Ruse (România) – Polona Hercog (Slovenia) – pe Terenul principal
  • Irina Bara (România) – Alexandra Cadanţu (România), ultimul tur al calificărilor – terenul 4
  • Reka-Luca Jani (Ungaria)/Chantal Skamlova (Slovacia) – Irina-Camelia Begu (România)/Andreea Mitu (România), în prima rundă la dublu – Terenul 4
  • Mihaela Buzărnescu (România) şi Raluca Olaru (România) – Alena Fomina (Rusia) şi Elena Rybakina (Kazahstan), în prima rundă la dublu – Terenul 4

* În cadrul Turneului feminin de tenis BRD Bucharest Open 2018, în prezenţa jucătoarei Mihaela Buzărnescu, are loc lansarea cărţii „Neînvinşii”, un proiect editorial de jurnalism narativ îngrijit de Andreea Giuclea – ora 16:00, la Arenele BNR – BRD lounge

* Germania: Echipa României participă la Campionatul European de baschet masculin Under-20 de la Chemnitz (14 – 22 iul.):

  • România – Germania – ora 21:15

* Spania: Echipa masculină a României va întâlni Serbia, în Grupa D a Campionatelor Europene de polo pe apă 2018 de la Barcelona – ora 21:30

* * * * *

– Beijing: Summit UE – China, prezidat de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk şi de preşedintele Comsiei Europene, Jean-Claude Juncker, din partea UE, şi premierul chinez, Li Keqiang, din partea Chinei

  • Preşedintele Xi Jinping se întâlneşte cu preşedintele Băncii Mondiale Jim Yong Kim, directorul general al UNESCO Audrey Azoulay, preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker şi preşedintele Consiliului European Donald Tusk

– Bruxelles: Reuniune a Consiliului Afaceri Externe al UE

– Bruxelles: Reuniune a Consiliului Agricultură și Pescuit din cadrul UE

– Bruxelles: Negocierile pentru Brexit se reiau în prezenţa unui nou negociator din partea Marii Britanii numit de premierul Theresa May

– Luxemburg: Eurostat publică datele privind comerţul internaţional cu bunuri în Uniunea Europeană şi zona euro în luna mai 2018

– Helsinki: Întrevedere a preşedintelui rus, Vladimir Putin, cu omologul său american, Donald Trump, în cadrul căreia cei doi lideri vor discuta despre „starea actuală şi perspectivele dezvoltării relaţiilor ruso-americane, dar de asemenea şi chestiuni vitale de pe agenda internaţională”

– Kuala Lumpur: Preşedintele malaysian, Mahathir Mohamad, are o întrevedere cu omologul său filipinez, Rodrigo Duterte

– Praga: Întrevedere a premierului ceh, Andrej Babis, cu secretarul general al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – OECD, Ángel Gurría, urmată de o conferinţă de presă

– San Jose, Costa Rica: Vizita secretarului general al ONU, Antonio Guterres

– Moscova: Conferinţă de presă a ministrului italian de interne, Matteo Salvini

– Teheran, Iran: Forum economic, în prezenţa vice-preşedintelui iranian, Eshaq Jahangiri şi a ministrului afacerilor externe, Mohammad Javad Zarif

– Belmopan: Vizita ministrului taiwanez de externe, Joseph Wu, în cadrul căreia se va întâlni cu premierul din Belize, Dean Barrow (16 – 17 iul.)

– Kuala Lumpur, Malaysia: Sesiune a Parlamentului (16 iul. – 6 aug.)

– New York: Reuniune a Consiliului Economic şi Social al Naţiunilor Unite (16 – 19 iul.)

– Washington: Fondul Monetar Internaţional (FMI) publică o serie de previziuni economice mondiale revizuite

– Haga: Au loc evenimente de marcare a 20 de ani de la adoptarea Statului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale (16 – 17 iul.)

– Hampshire, Marea Britanie: Salonul aviatic de la Farnborough (16 – 22 iul.)

– Suedia: Turneul ATP de tenis de la Bastad (16 – 22 iul.)

– Croaţia: Turneul ATP de tenis de la Umag (16 – 22 iul.)

– Rhode Island, SUA: Turneul ATP de tenis de la Newport (16 – 22 iul.)

– Elveţia: Turneul WTA de tenis de la Gstaad (16-22 iul.)

Marţi, 17 iulie

– Senat

* Lucrări în Comisiile permanente

* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune suplimentară de obligaţiuni în sumă de 30 milioane lei

* Bruxelles: Participarea ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe și la reuniunea ministerială UE – Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene (CELAC) (16 – 17 iul.)

* Mangalia: Primăria Municipiului Mangalia organizează evenimentul prilejuit de lansarea proiectului „Management Performant la nivelul Primăriei Mangalia”, finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, Axa prioritară 2. Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente – ora 11:00, la Clubul Nautic Callatis

* Tecuci, jud. Galaţi: Şedinţa extraordinară a Consiliului Local Tecuci – ora 16:00

* Curtea Constituţională a României discută sesizarea PNL şi PMP în legătură cu Legea 393/2004 privind statutul aleşilor locali

* În cadrul proiectului Café 21, Asociația Timișoara – Capitală Culturală Europeană organizează o dezbatere publică cu tema „Orașul prin ochii tinerilor2 – ora 19:00, la Casa Tineretului, Str. Arieș nr. 19. Vor participa, în calitate de speakeri: Mihai Vilcea – președintele Fundației Județene pentru Tineret Timiș (FITT), Mateea Marin – Engagement Unit, TM2021, Laurențiu Pleșa – director Teatrul Merlin (Teatrul pentru Copii și Tineret)

* Energynomics.ro, una dintre cele mai complexe platforme de comunicare a industriei energetice din România, organizează evenimentul de lansare a raportului oficial al „Energy Strategy Summit 2018” – ora 9:00, la Hotel Hilton

* În cadrul evenimentelor dedicate istoriei și culturii române Casa de Cultură „Friedrich Schiller” și Primăria Municipiului București organizează vizionarea filmului „O capitală distrusă în timp de pace”, episodul I; scenariu și comentariu acad. Răzvan Theodorescu, realizator regizorul Cristian Amza; lectura actorul Ștefan Sileanu – ora 18:00. Documentarul a fost distins în anul 2012 cu premiul Asociației Profesioniștilor de Televiziune din România (A.P.T.R.). Evenimentul este organizat în parteneriat cu Forumul Democrat al Germanilor din București. Prezintă: acad. Răzvan Theodorescu, Cristian Amza, realizator TVR 2. Participă: Christiane Gertrud Cosmatu, Subsecretar de stat Departamentul pentru Relații Interetnice, Guvernul României

* Vernisajul expoziției „There Is A Lion Across The River”, a artistei Orit Ishay, curator Cristina Stoenescu – ora 19:00, la Galeria „Anca Poterașu”, Str. Plantelor nr. 58 (17 iul. – 25 aug.)

* Bucureşti / Alba Iulia: Muzeul Național Cotroceni, în calitatea sa de muzeu memorial, o omagiază pe Regina Maria, la 80 de ani de la trecerea sa în eternitate, în zilele de 17 și 18 iulie. Seria de evenimente reunite sub titlul „Maria, Regina României Întregite” urmărește să releve personalitatea complexă și fascinantă a suveranei. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Actualități, Radio România Internațional, Radio România București FM şi Ageţia de Presă „Rador”. Din program:

  • ora 18:00 – are loc conferința „Diplomație Regală”, susținută de istoricul Diana Mandache, în cadrul căreia va fi ilustrat rolul Reginei Maria ca ambasador informal al României – în Salonul Cerchez
  • Alba Iulia: În suita acestor evenimente omagiale, se înscrie și conferința „Regina Maria pe frontul Marelui Război și al Marii Uniri” susținută de istoricul Ștefania Dinu, la Muzeul Național al Unirii

* Cluj-Napoca: Lansarea cărţii „China în povestiri”, de Nina F. Gherman – ora 18:00, la Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”, Calea Dorobanților nr. 104

* Roman: Cea de-a IX-a ediţie a Caravanei TIFF are loc în zilele de 17 şi 18 iulie, în parcarea din Piaţa Roman Vodă, începând cu ora 21:45

* Sibiu: Profesorul Radu Carp îşi va lansa cartea „Dumnezeu mă vrea aici” – ora 18:00, la Librăria Erasmus, Str. Mitropoliei nr. 30. În cartea „Dumnezeu mă vrea aici” profesorul Radu Carp prezintă un dialog cu scriitorul şi teologul Eginald Schlattner. Cartea apărută de curând la Editura Lumea Credinței va fi prezentată de către autor, împreună cu germanista Andreea Dumitru-Iacob, care îl va prezenta pe scriitorul Eginald Schlattner

* * * * *

– Berlin: Reuniune UE – Rusia – Ucraina privind tranzitul de gaze în Europa

– Beijing: Consilierul chinez de stat şi ministru al afacerilor externe, Wang Yi, se va întâlni cu directorul-general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus

– Viena: Ministrul rus al energiei, Alexandr Novak, poartă o serie de discuţii cu oficiali ai Uniunii Europene şi ai Ucrainei pe marginea furnizărilor de gaze naturale (17 – 18 iul.)

– Johannesburg: Fostul preşedinte american, Barack Obama, susţine discursul anual la Fundaţia Mandela, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la nașterea primului președinte ales în mod democratic din Africa de Sud

– Singapore: Are loc a II-a ediţie a Târgului internațional „Speciality Fine Food Asia 2018 – SFFA”, destinat  producătorilor de snackuri, biscuiți, băuturi alcoolice și nealcoolice, produse lactate, produse de cofetărie și patiserie, ciocolată și produse din ciocolată, produse organice și naturale, ingrediente alimentare, condimente, suplimente alimentare, dar și echipamentelor din industria alimentară – la Complexul expozițional Suntec Expo (17 – 19 iul.)

– Vijfhuizen, Ţările de Jos: Manifestări de comemorare a 4 ani de la catastrofa zborului MH17

Miercuri, 18 iulie

– Senat

* Lucrări în comisiile permanente

* ARCUB organizează vernisajul expoziției „Dublul”, a pictorului Gili Mocanu, care va putea fi vizitată până în data de 24 august, zilnic, între orele 14:00 și 22:00. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio București FM şi Radio România Internațional

* Muzeul Municipiului București prezintă o dublă lansare de carte: volumele „Renașterea României în pictură / The Romanian Renaissance in Painting” și „Pinacoteca”, realizate în colaborare cu Romfilatelia – ora 16:00, la Palatul Suțu

* Concert de muzică folk susținut de cantautorul Florin Chilian – ora 19:00, în Grădina Muzeului Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8

* Muzeul Municipiului București organizează concertul „Sonorități romantice”, cu: Maria Chifu (fagot), Olga Podobinschi (pian) și Mihaela Pletea (soprană). Invitați: Irina Nanushi (vioară) și Ciprian Ghiță (contrabas) – ora 19:00, la Palatul Suțu

* Muzeul Municipiului București prezintă spectacolul „Zâmbiți vă rog”, cu actorii Irina Movilă, Marius Bodochi și interpreții Cristian Soleanu (saxofon), Constantin Urziceanu (clarinet) – ora 20:30, la Casa Filipescu-Cesianu

* Bonțida, jud. Cluj: Începe festivalul de muzica electronică Electric Castle, ediția a șasea – ora 14:00, la Castelul Bánffy (18 – 22 iul.)

* Istanbul: Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul celebrează Ziua Imnului (29 iulie) printr-un concert de muzică clasică, susținut de Strings Quartet ARTE – ora 19:30, în Piața Taksim

* * * * *

– Abu Dhabi, Dakar, Kigali, Cape Town: Preşedintele chinez, Xi Jinping, începe un turneu în Emiratele Arabe Unite, Senegal, Rwanda şi Africa de Sud, în cadrul căruia va participa la summitul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud) (18 – 27 iul.)

– Ierusalim: Vizita premierului ungar, Viktor Orban (18 – 20 iul.)

– Berlin: Reuniune a Consiliului de miniştri, în cadrul căreia se va examina Carta Albă britanică privind Brexit-ul

– Maputo, Mozambic: Sesiune extraordinară a Parlamentului, pentru exprimarea votului asupra unei noi legi electorale (18 – 19 iul.)

– Lausanne, Elveţia: Reuniune a Comitetului Executiv al Comitetului Internaţional Olimpic (18 – 20 iul.)

Joi, 19 iulie

– Senat

* Lucrări în comisiile permanente

* Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii organizează conferinţa de presă „Legislaţia blochează investiţiile” – ora 10:00, la sediul TIAB, Str. Arthur Verona nr. 17

* Băile Olăneşti, jud. Vâlcea: Festivitatea de deschidere a celei de-a X-a ediţii a „Zilelor oraşului Băile Olăneşti” – ora 18:00 (19 – 22 iul.)

* Brezoi, jud. Vâlcea: Începe a doua ediție a festivalului „Open Air Blues Festival”, organizat de Asociația Mentor Rock din Râmnicu Vâlcea, în parteneriat cu Primăria Brezoi – ora 17:00, pe Scena Mare (19 – 22 iul.)

* Sibiu: Casa de Presă și Editură Tribuna organizează vernisajul expoziției de fotografie și documente „Sibiu. Case cu suflet la un centenar de unitate” – ora 18:00, în Curtea Interioară a Primăriei Sibiu

* Jud. Timiş: În perioada 19 – 22 iulie, la Timişoara şi în comuna Gottlob, are loc cea de-a V-a ediţie a festivalului dedicat filmului european „Ceau, Cinema!”, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) şi al Consiliului Judeţean Timiş

* * * * *

– Ierusalim: Vizita premierului ungar, Viktor Orban (19 – 20 iul.)

Vineri, 20 iulie

* Ambasada Franţei în România şi Institutul Francez din România (IFB) organizează prima „Petrecere a dezvoltării durabile”, un eveniment care urmărește să sensibilizeze opinia publică în privinţa problemelor de mediu la nivel local, naţional, dar şi la scară planetară – ora 16:30, în curtea şi în Atrium-ul IFB

* Mehadica, jud. Caraş-Severin: Asociaţia Macedonenilor din România organizează prima ediţie a Festivalului Interetnic „Noi, toţi, suntem România!”, cu participarea Ansamblului Doina Banatului și a ansamblurilor artistice ale comunităţilor croată, bulgară, ruteană – ora 17:00

* Concert susținut de trupa Iris – ora 20:00, la Berăria Hop Garden, Splaiul Unirii nr. 225

* Beclean, jud. Bistrița Năsăud: Are loc deschiderea oficiala a celei de-a cincea ediții a „Festivalul Celtic Transilvania” – ora 16:30, la Baile Figa (20 – 22 iul.)

* Craiova: Cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Internaţional „Adrian Păunescu” debutează cu un concert susținut de Nicu Alifantis și invitaţii săi: Mihai Neniţă (vioară), Răzvan Mirică (chitară) şi Lyuben Gordievski (pian), alături de Orchestra Simfonică şi Corala Academică ale Filarmonicii craiovene, sub bagheta lui Virgil Popescu – ora 19:00, la Filarmonica „Oltenia”. Printre partenerii media: Radio România Oltenia Craiova, Radio România Cultural, Radio România Muzical (20 – 22 iul.)

* Râșnov: În perioada 20 – 29 iulie, va avea loc cea de-a 10 ediție a Festivalului de Film și Istorii de la Râșnov (FFIR). Tema ediției din acest an a FFIR este „Națiune. Identități”. Activitățile pregătite de organizatori vor fi găzduite de Grădina Cetăţii Râșnov, cinematograful „Amza Pellea”, Biserica Evanghelică Râșnov și, în premieră, Centrul Cultural Reduta și Bastionul Țesătorilor din Brașov

* Sibiu: Începe prima ediție „Sibiu Sounds Festival”, singurul festival dedicat exclusiv trupelor și cântăreților sibieni care au creații proprii, originale, din genurile: jazz, blues, pop, rock, folk, hip hop – ora 18:00, în Parcul Sub Arini (20 – 22 iul.)

* Turda: Festivalul de folclor „În grădina dorului” debutează cu parada costumelor populare – ora 17:00, în Parcul Central (20 – 22 iul.)

* Oradea: Muzeul Ţării Crişurilor împreună cu Consiliul Judeţean Bihor organizează „Târgul Meșterilor Populari”, ediția a XXV-a – ora 19:00, în Parcul Nicolae Bălcescu (20 – 22 iul.)

* * * * *

– Dakar: Vizita preşedintelui chinez, Xi Jinping, în Senegal (20 – 22 iul.)

– Austria: Are loc ediţia 2018 a Festivalului de muzică şi teatru de la Salzburg (20 iul. – 30 aug)

Sâmbătă, 21 iulie

* Are loc concursul de dans şi interpretare în limba coreeană „Romania K-POP Cover Contest 2018”, urmat de concertul k-pop susținut de Jang Han Byul, fost membru al trupei Led Apple – ora 15:00, la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”

* Oraviţa, jud. Caraș-Severin: Teatrul Vechi „ Mihai Eminescu” Oravița organizează Festivalul „Oravița 201/100” (201 ani de existență a teatrului orăvițean și 100 de ani de la Marea Unire), care debutează cu spectacolul „Fotograful Unirii” de Denis Dinulescu, regia: Mihai Panaitescu – ora 19:00, la sediul din Str. Mihai Eminescu nr. 18 (21 – 27 iul.)

* Se deschide Târgul „La Năică” ediţia a-II-a, cu obiecte lucrate manual, ateliere pentru copii, imprimante 3D, preparate tradiţionale – ora 8:00, în parcul Al.I. Cuza (IOR), pe platoul de la Biserica Maramureşană din lemn (21 – 23 iul.)

* Jud. Alba: Târgul de Fete de pe Muntele Găina, tradiţionala serbare populară naţională, organizat de Consiliului Judeţean Alba, va avea loc în perioada 21 – 23 iulie, în comuna Avram Iancu

* * * * *

* Belgia: Regatul Belgiei sărbătoreşte Ziua naţională, dată la care primul suveran, Leopold I, a depus jurământul în 1831

Duminică, 22 iulie

* Eveniment caritabil în memoria victimelor atacurilor teroriste din Oslo şi Utoya, Norvegia (22 iul. 2011), organizat de Bad Unicorn, cu sprijinul Ambasadei Norvegiei la Bucureşti şi în parteneriat cu Editura Art şi Fundaţia Estuar; filmul „Utoya – 22 iulie”, de Erik Poppe, va putea fi vizionat în avanpremieră la Bucureşti – ora 21:30, la clubul Merlock, Str. C.A. Rosetti nr. 37. În cadrul evenimentului va avea loc o prezentare a cărţii „Unul dintre noi – Povestea lui Anders Breivik şi a masacrului din Norvegia”, cartea jurnalistei Åsne Seierstad, tradusă de Simina Răchiţeanu la Editura Art

* Concert susţinut de trupa britanică de heavy metal, Judas Priest, în cadrul unui eveniment organizat de Metalhead – ora 18:45, la Romexpo

* Timișoara: Artistul Daniel Dorobanțu susține, alături de solista și compozitoarea Alira Mun, un nou concert din seria „De Basm” – ora 20:00, la Biserica Millennium

* * * * *

– Kigali: Vizita de stat a preşedintelui chinez, Xi Jinping, în Rwanda (22 – 23 iul.)

– Hockenheim: Marele Premiu de Formula 1 al Germaniei