Restricţie de trafic pe autostrada A2 din cauza unui accident

Circulaţia pe autostrada A2, pe sensul de mers către litoral, se desfăşoară cu dificultate la ieşirea din Bucureşti, după un blocaj la kilometrul 16, unde au avut loc trei accidente rutiere. Au fost implicate mai multe maşini care s-au ciocnit în lanţ, dar impactul nu s-a soldat cu victime. Restricţia de trafic a fost impusă ca măsură de protecţie, până la decuplarea unei butelii GPL, precizează Centrul Infotrafic. În zonă s-au format coloane de autovehicule pe o distanţă de aproximativ trei kilometri./csimion/menescu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 august)