Delia, Horia Brenciu şi James Blunt cântă pe scena festivalului „Cerbul de Aur”

Delia, Horia Brenciu şi James Blunt cântă diseară pe scena festivalului „Cerbul de Aur” de la Braşov. Continuă azi şi competiţia oficială, în care au intrat 18 concurenţi, dintre care trei români. Colegul nostru Dan Alexandru este în direct cu mai multe informaţii. Bună dimineaţa.
Reporter: Bună dimineaţa şi bine v-am regăsit. Istoria festivalului „Cerbul de Aur” continuă în primul rând cu multe alte emoţii pentru cei 18 concurenţi care ieri au intrat în concurs. Prima etapă nu a fost chiar simplă, dar cu toţii s-au prezentat foarte, foarte bine pe scena de la Braşov, ceea ce înseamnă că juriul în primul rând va avea şi mai mult de lucru pentru a alege. Astăzi, fiecare concurent va intra din nou în scenă, cu cea de-a două piesă, o melodie românească la alegere, însă în ordine inversă. Drept urmare, Raluca Blejușcă, reprezentanta României, va intra prima în concurs, imediat după introducerea de la ora 20:30. Juriul va decide mâine cine sunt câştigătorii, dar mai ales cine va câştiga marele trofeu la această ediţie aniversară. În plus, concurenţii mai au şansa de a câştiga unul dintre premiile speciale: Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei piese româneşti, Premiul Braşovului, Premiul Publicului, Premiul Presei Festivalului şi Premiul Societăţilor Publice de Radio şi de Televiziune. Până atunci, mai avem alte trei recitaluri extraordinare. Astăzi, Horia Brenciu, James Blunt şi Delia vor cânta pe scena festivalului./cpodea/schelaru

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (31 august)