Ceremonie de repatriere a batalionului Vulturii Carpaţilor, la Câmpulung Muscel

Militari români se întorc din Afganistan! În Argeş, la Câmpulung Muscel, are loc în această dimineaţă ceremonia de repatriere a Batalionului Vulturii Carpaţilor. Militarii au avut de apărat baza militară Kandahar şi au pregătit trupele militare afgane. Ei revin în ţară după de o misiune de şase luni în care n-au lipsit incidentele. Mai multe informaţii avem în direct acum de la corespondentul nostru Cristian Matei. Bună dimineaţa!
Reporter: Bună dimineaţa! Încă o misiune îndeplinită pentru Armata Română. Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele” s-a întors acasă din Afganistan la familii, rude şi prieteni şi cred că, în afara acestei veşti bune, se impune să menţionez vestea cea mai bună, anume Vulturii Carpaţilor sunt în efectiv complet. Misiunea lor nu a fost una uşoară, întrucât militarii musceleni au avut de protejat un perimetru foarte important din jurul bazei militare aeriene Kandahar. De asemenea, ei au desfăşurat misiuni de pregătire a armatei afgane. În luna aprilie, Vânătorii de Munte de la Câmpulung au fost ţinta unui atentat cu o maşină capcană în mişcare. Opt militari au fost atunci declaraţi iniţial răniţi, însă doar unul a necesitat investigaţii mai amănunţite la un spital din Germania. Recuperarea a fost una rapidă. Repet, efectivul este complet, iar Vânătorii de Munte ai Batalionului 30 „Dragoslavele” îi vor prezenta onoruri ministrului apărării, Mihai Fifor, la ora 9:00, şi îi vor raporta acestuia misiune îndeplinită. A fost a treia misiune peste hotare a militarilor musceleni după Afganistan în 2008 şi Kosovo în perioada 2005-2007./cpodea/schelaru

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (20 septembrie)