Ministerul Sănătăţii va decide marţi dacă declară epidemie de gripă la nivel naţional

Ministerul Sănătăţii va decide marţi dacă declară epidemie de gripă, după mai mult de două săptămâni în care numărul bolnavilor a fost mai mare decât cel estimat cu peste 20 de procente. A continuat să crească şi numărul deceselor din cauza gripei, la 34, potrivit celor mai noi date. Iar pentru a limita răspândirea virusului autorităţile au decis să ţină şcolile închise şi astăzi în toată ţara. Doar în şcolile şi grădiniţele din Bucureşti au fost confirmate 85 de cazuri de copii cu virus gripal. Ministrul Sănătăţii consideră că situaţia este gravă şi a spus că a cerut Institutului Naţional de Sănătate să publice mai devreme raportul săptămânal.
Sorina Pintea: Am cerut Institutului Naţional de Sănătate Publică ca în ziua de marţi să publice situaţia la nivel naţional, astfel încât să putem lua deciziile care se impun cât mai repede. Decizia suspendării cursurilor se poate lua, /punctual/, de către Inspectoratul Şcolar, în colaborare cu Direcţiile de Sănatate Publică, acolo unde este necesar.
Realizator: Ministrul Sorina Pintea a mai anunţat că autorităţile au decis să cumpere şi să distribuie încă 25 de mii de doze de vaccin, pentru a fi imunizaţi copii, bătrânii, bolnavii cronici şi gravidele. Potrivit medicilor, vaccinarea este cea mai eficientă metodă de luptă împotriva gripei. Iar pentru că aerul este principala cale de transmitere a virusului gripal, ar fi bine să evităm locurile aglomerate, iar dacă trebuie să mergen la cumpărături în marile centre comerciale nu trebuie să luăm copiii cu noi. Sunt de ajutor şi măsurile de igienă personală. În primul rând, spălarea mâinilor, pentru că virusul poate supravieţui pe obiecte până la trei ore. Sunt indicate şi folosirea măştilor sau a şerveţelelor atunci când strănutăm sau tuşim. Un rol important pentru un sistem imunitar puternic îl are şi alimentaţia cu legume şi fructe bogate în vitamina C./atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 ianuarie