Associated Press şi Snopes renunţă la parteneriatul cu Facebook privind verificarea conţinutului

Campania iniţiată de Facebook privind combaterea dezinformării a suferit o lovitură în contextul în care două organizaţii au încetat parteneriatele privind verificarea conţinutului, derulate cu gigantul Facebook. Agenţia de presă Associated Press şi pagina de internet Snopes au transmis că plata serviciilor de verificare a conţinutului nu reflectă cea mai bună modalitate de cheltuire a resurselor lor financiare. Printr-un comunicat oficial, compania Snopes a anunţat că au existat mai multe motive care au stat la baza deciziei de încetare a parteneriatului derulat cu Facebook, însă aspectul financiar este cel principal. Compania a sugerat însă că nu exclude o posibilă colaborare pe viitor dacă există modificări în privinţa modalităţilor de verificare a conţinutului distribuit pe platforma socială online. Gigantul Facebook a transmis că apreciază contribuţia adusă de Snopes şi a precizat că dispune de peste 30 de mecanisme de verificare a conţinutului în întreaga lume şi că tratează, în continuare, cu mare seriozitate această problemă, relatează corespondentul BBC. /cstoica/gpodea

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 2 februarie)