Apa este transparentă din cauza algelor care le oferă oceanelor culoarea albastru turcoaz pentru care sunt bine cunoscute. Dar acest lucru ar trebui să se schimbe în curând: cercetătorii au arătat că algele vor fi influențate de schimbările climatice, cauzând o schimbare a culorii oceanelor până în 2100. Într-un studiu recent, publicat în revista „Nature Communications”, cercetătorii au investigat impactul încălzirii și acidificării oceanelor asupra fitoplanctonului marin, asupra plantelor care trăiesc în suspensie în apele oceanice. Cantitatea și tipul de fitoplancton, de culoare verde, influențează culoarea suprafeței apei, explică cotidianul „The Guardian”.
Concluzia autorilor studiului este că peste jumătate din oceane vor afișa o culoare mai albastră sau, din contră, mai verde până în 2100. Regiunile subtropicale vor fi mai albastre din cauza scăderii fitoplanctonului, în timp ce regiunile polare, care vor avea temperaturi mai blânde, vor experimenta o proliferare a algelor și, prin urmare, culori mai verzi. Aceste schimbări vor afecta şi ecosistemul marin, deoarece fitoplanctonul se află la baza lanțului alimentar marin. /rcostea/ddaniela
(www.lesoir.be – 7 februarie)