Sondaj privind intenţia de vot la alegerile europarlamentare

Parlamentul European a lansat noile estimări despre cum ar arăta componenţa sa după alegerile europarlamentare din luna mai în baza unor sondaje din fiecare ţară membră. Următorul legislativ va avea mai puţini eurodeputaţi, 705 faţă de 751 cât are acum, ca urmare a Brexitului. Corespondenta noastră, Amalia Bojescu, explică:

Reporter: Datele estimative arată că grupul popularilor europeni ar avea 181 de mandate, cel al socialiştilor şi democraţilor 135, Alianţa Liberalilor şi Democraţilor 75, urmată de verzi cu 49 de mandate. Totodată, noile cifre indică o uşoară scădere a numărului de mandate pe care formaţiunile antieuropene şi eurosceptice ar urma să le primească.

Dintre cele 73 de mandate ale europarlamentarilor britanici lăsate vacante, 27 vor fi redistribuite unui număr de 14 ţări din UE, considerate uşor subreprezentate în legislativul comunitar.

România va primi un mandat şi va ajunge la un total de 33 de eurodeputaţi. Potrivit estimărilor publicate de Parlamentul European, cele 33 de mandate ar urma să fie distribuite astfel: grupul popularilor europeni şi cel al socialiştilor şi democraţilor câte 13, Alianţa Liberalilor şi Democraţilor trei, conservatorii şi reformiştii europeni un mandat, iar alte grupuri trei mandate. Documentul analizează şi evoluţia intenţiei de vot. Astfel: PSD ar obţine 29,9%, urmat de PNL cu 24,4%, ALDE 9,1% şi USR 9%./lazard/ilapadat