Guvernul promite că va reglementa transportul în regim de taxi

Guvernul a promis că va aproba, săptămâna viitoare, modificările legislaţiei referitoare la transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, după ce sute de şoferi de taxi, microbuze şi autobuze au protestat, astăzi, în Bucureşti. Companiile Uber şi Taxify cer executivului să amâne ordonanţa şi să reglementeze aceste servicii noi. Gabriela Mitrovici:

Reporter: Manifestanții care au umplut dimineață Piața Victoriei din București s-au retras după ce reprezentanții lor au obținut promisiunea Guvernului că va lua măsurile necesare pentru combaterea pirateriei în transportul rutier. Autoritățile au acceptat eliminarea sintagmei ‘în mod repetat’ din legea taximetriei, trecerea activității de rent a car la Autoritatea Rutieră Română și prelungirea programului de transport interjudețean de persoane.

Companiile Uber și Taxify cer Guvernului să amâne Ordonanța de urgență și asigură autoritățile de întreaga lor cooperare pentru modernizarea legislației de transport, în linie cu recomandările Comisiei Europene, conform cărora aceste servicii noi trebuie reglementate, și nu interzise. Cele două companii spun că noua industrie a serviciilor alternative de transport a contribuit cu zeci de milioane de euro la economia locală în doar câțiva ani. Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat astăzi că nu se intenționează interzicerea acestor companii, dar că toată lumea trebuie să respecte aceleași reguli.

Răzvan Cuc: Noi nu avem o problemă cu Uber şi cu Clever. Noi dăm o ordonanță care să combată pirateria şi partea de Uber va fi probabil reglementată în perioada umrătoare. Nu vrem să-i interzicem, nu vrem să-i scoatem de pe piaţă, din contră,vrem ca toată lumea să urmeze aceeaşi legislaţie. Mi se pare absolut normal. Există o regulă, toată lumea să urmeze regula respectivă.

Reporter: Proiectul de ordonanţă de urgență se află în dezbatere publică postat pe site-urile Ministerelor Transporturilor și Dezvoltării./gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 martie