Theresa May le-a spus parlamentarilor conservatori că va demisiona dacă parlamentul va aproba acordul de Brexit pe care ea l-a negociat

Premierul britanic, Theresa May, le-a spus parlamentarilor din partidul său, Partidul Conservator, că va demisiona în cazul în care acordul său pentru Brexit, respins de două ori în parlament până acum, va fi aprobat. May a precizat că apreciază faptul că există dorinţa pentru o nouă abordare şi o nouă conducere în etapa a doua a negocierilor de Brexit. Mesajul principal al premierului Theresa May a fost: dacă veţi susţine acordul, eu voi demisiona. Ea a adăugat că nu va fi prezentă la etapa a doua a negocierilor. Premierul May s-a adresat colegilor săi în contextul în care parlamentarii britanici vor analiza opt opţiuni alternative la acordul său, acestea variind de la părăsirea Uniunii Europene fără un acord, până la anularea Brexitului dacă parlamentul nu va reuşi să aprobe un acord de ieşire din UE./mbrotacel/gioan

BBC SERVICIUL MONDIAL – 27 martie