Bancomat aruncat în aer în Arad

Un bancomat a fost aruncat în aer, noaptea trecută, în Arad, însă hoţii nu au reuşit să fure bani, deoarece aparatul nu era alimentat. Potrivit corespondentului RRA Ioan Suciu, poliţiştii nu au identificat deocamdată autorii, însă după modul de operare au stabilit că ar fi implicate cel puţin două persoane. În urma exploziei a fost distrus şi un perete din sticlă al clădirii în care se afla bancomatul. Un incident similar a avut loc la Arad şi în luna ianuarie, când s-au furat aproape 400 de mii de lei./eradu/atataru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 mai)