Ion Iliescu a fost internat la Spitalul Elias din Bucureşti pentru evaluarea stării de sănătate

O informație de ultim moment: fostul președinte Ion Iliescu a fost internat la Spitalul Elias din capitală pentru evaluarea stării de sănătate, în contextul unui sindrom febril recent instalat, i-a declarat reporterului Radio România Actualităţi, Adriana Turea, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale. Potrivit acestuia, starea de sănătate a fostului şef de stat este acum una bună. Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost supus pe 1 aprilie unei intervenţii chirurgicale la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Profesor Constantin C. Iliescu”. Reprezentanţii spitalului declarau atunci că rezultatul final al operaţiei a fost foarte bun./ovidiu/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 31 mai