Platforma informatică a asigurărilor de sănătate a fost repusă în funcțiune

Platforma informatică a asigurărilor de sănătate a fost repusă în funcțiune, anunță Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Astfel, de astăzi, serviciile medicale vor fi din nou semnate cu cardul, iar furnizorii vor raporta online în termen de 3 zile lucrătoare de la prestarea serviciului. CNAS precizează că procedurile de achiziție a serviciilor de mentenanță au fost elaborate și urmează să fie demarate în cel mai scurt tim. Până atunci o echipă mixtă de specialiști va continua operațiunile de monitorizare și consolidare a platformei informatice a asigurărilor de sănătate./ahincu/pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 august)