Theodor Paleologu, fost ministru al culturii în guvernul Emil Boc şi fost ambasador al României în Danemarca şi Islanda, a fost desemnat, astăzi, candidatul Partidului Mişcarea Populară la alegerile prezidenţiale din noiembrie. El a fost votat în unanimitate de membrii Colegiului Naţional al PMP, la propunerea preşedintelui de onoare al formaţiunii, europarlamentarul Traian Băsescu. Petruţa Obrejan a urmărit subiectul şi relatează:
Reporter: Educația și diplomația vor fi principalele teme pe care le va urmări în cadrul viitoarei campanii electorale – spunea Theodor Paleologu, candidatul PMP. El a explicat că decizia sa de a candida a fost determinată de celelalte persoane desemnate să intre în cursa prezidențială, fiind convins că argumentele pe care le va aduce în cadrul discuțiilor vor convinge electoratul:
Theodor Paleologu: Am avut în ultimii ani un președinte spectator, înainte am avut un președinte jucător. Ei sunt diferit de președintele Băsescu. Eu nu voi fi un președinte judecător, ci voi fi un președinte învățător, educator, care ascultă, care pune problemele în termenii potriviți, care mediază, care moderează, care îi face pe ceilalți să spună ce au în minte.
Reporter: Președintele de onoare al PMP, Traian Băsescu, spunea că programul candidatului la funcția supremă trebuie să fie unul care să dea o viziune despre România viitoare.
Traian Băsescu: M-am îndreptat către intelectuali care pe mine m-au sprijinit. Avem nevoie de această creștere calitativă, care să proiecteze partidul nu pentru alegerile locale numai, ci să proiecteze perspectiva partidului până în 2024.
Reporter: Lansarea oficială a candidaturii lui Teodor Paleologu va avea loc la Teatrul Național din Iași.
Theodor Paleologu, fiul scriitorului şi omului politic Alexandru Paleologu, este doctor în ştiinţe politice, dar şi absolvent de studii aprofundate de filosofie la Sorbona./pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (25 august)