Un autobuz al STB s-a răsturnat în râul Dâmboviţa

Un autobuz al Societăţii de Transport Bucureşti, marca Otokar, s-a răsturnat, în această dimineaţă, în râul Dâmboviţa , în zona podului de la Eroilor. Evenimentul a avut loc în urma unui accident cu un alt autovehicul. Cu detalii, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov, Daniel Vasile.

Daniel Vasile: A fost vorba despre un accident rutier între un autobuz STB și un autoturism. În autobuz se aflau două persoane, conducătorul auto, un bărbat și un alt bărbat pasager, iar în autoturismul marca Opel, se aflau două persoane, un bărbat, conducătorul autoturismului şi o femeie pasageră. Ca urmare a impactului, autobuzul STB a părăsit partea carosabilă și s-a scufundat parţial în râul Dâmbovița. De cealalată parte, femeia pasageră din autoturism a fost transportată pentru mai multe investigații la Spitalul Universitar. În acest moment, la fața locului, scafandrii ISU acționează pentru ancorarea autobuzului, în vederea ridicării cu o macara pentru scoaterea autobuzului din apă.
Realizator: Declaraţie consemnată de Mihaela Dragomir./lalexandrescu/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 31 august