Circulația rutieră se închide sâmbătă pe Transfăgărășan pentru 10 ore

În data de 07.09.2019 (sâmbătă), în intervalul orar 08:00 – 18:00, traficul rutier va fi închis pe drumul naţional DN 7C (Transfăgărășan), între Barajul Vidraru și Bâlea Lac, km 62+000 – km 116+808.

Circulația va fi închisă pentru desfășurarea competiției de triatlon TRANSFIER organizată de ASOCIATIA CLUB SPORTIV NO STRESS.

Conducătorii auto sunt rugați să respecte restricţiile instituite şi semnalizarea rutieră.