În capitală se desfăşoară cea de-a zecea ediţie a AeroNutic Show 2019 – Lacul Morii

Cea de-a zecea ediţie a ‘AeroNautic Show 2019 – Lacul Morii Bucureşti’, singurul festival din România care combină acrobaţiile aeriene cu cele nautice, are loc astăzi. Spectatorii vor putea vedea, între orele 11:00 şi 14:00, de pe digul de la Lacul Morii, aplicaţii demonstrative ale celor mai importante instituţii şi cluburi de profil aerian. În zona destinată expoziţiei statice din parcul Crângaşi, militari ai Brigăzii 30 Gardă ‘Mihai Viteazul’ vor prezenta un exerciţiu demonstrativ, Muzica Militară a unităţii va susţine un miniconcert de muzică de fanfară, iar Ansamblul Artistic ‘Doina’ al Armatei va evolua în cadrul unui spectacol folcloric. Vizitatorii vor putea asista şi la exerciţii practice de detecţie şi intervenţie la un dispozitiv exploziv improvizat, iar cei interesaţi vor putea obţine informaţii despre procesul de recrutare şi selecţie în Armata României. În parc vor fi organizate ateliere interactive de realizare a nodurilor marinăreşti, iar copiii se vor putea căţăra la panoul mobil de alpinism. Evenimentul este organizat de Asociaţia Aeronautică Română, iar intrarea este liberă.mnecula/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 septembrie