Mii de oameni au manifestat astăzi la Edinborough pentru independenţa Scoţiei, cu mai puţin de o lună până la Brexitul anunţat de premierul britanic. Între participanţi s-a aflat şi liderul partidului la putere în Scoţia, care este la originea declanşării unei proceduri în justiţie, prin care premierul Boris Johnson ar trebui obligat să se conformeze legii votate în septembrie şi care impune amânarea Brexitului dacă nu se încheie un acord cu Bruxellesul. Dialogul între autorităţile britanice şi cele europene pe tema acestui acord au fost relansate recent, după noi propuneri făcute de premierul britanic.
Reporter: Cristina Grecu – Convorbirile pe tema acordului dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie după ieşirea acesteia din blocul comunitar vor fi reluate luni, scrie Agenţia France Presse, după ce, anterior, Bruxellesul ar fi respins cererea guvernului de la Londra de a avea discuţiile în acest weekend. Punctul de plecare sunt noile propuneri ale premierului Boris Johnson, pe care Comisia Europeană nu le consideră însă în forma actuală, o soluţie. Noul plan al lui Johnson prevede ca, timp de patru ani, Irlanda de Nord să aibă o relaţie specială cu Uniunea Europeană, beneficiind de o mare parte a prevederilor pieţei unice, dar părăsind uniunea vamală cu Bruxellesul. În ce priveşte controalele la frontieră, Londra propune ca acestea să existe pentru mărfurile venite în Irlanda de Nord dinspre Marea Britanie, dar nu şi pentru pentru bunurile venite din Republica Irlanda spre Irlanda de Nord. Un acord la care ajunseseră Uniunea Europeană şi guvernul britanic a fost respins în repetate rânduri de Parlamentul de la Londra./denisse

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (5 octombrie)