Procedură nouă la o intervenţie pe cord, în premieră la Târgu Mureş

Medicii de la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş au folosit, anul acesta, în premieră în România, o metodă nouă la o intervenţie pe cord. Procedura a fost utilizată cu succes şi dă speranţe noi copiilor care au afecţiuni cardiace grave.
Reporter: Marcela German – Bending de artera pulmonară – se numește intervenția chirurgicală efectuată, în noiembrie, la fetița de doi ani. Procedura nu este nouă, dar a fost pentru prima dată când în România s-a folosit în asemenea cazuri de suferință cardiacă – explică șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară doctor Horațiu Suciu.
Horațiu Suciu: Intervenţia a decurs foarte bine. Scopul și speranța noastră este ca acest copil să scape de perspectiva unui transplant cardiac. Un copil în vârstă de un an nu are nici o șansă la un donator de această vârstă în România.
Reporter: În Germania metoda intervențională se practică de ceva timp și a fost implementată de profesor doctor Dietmar Schranz, care a participat și la operația de la Târgu Mureș.
Dietmar Schranz: Suntem foarte fericiţi. Au lucrat ca şi cum ar fi făcut asta de 100 de ori. Chirurgi, cardiologi şi anesteziști sunt toți dornici să lucreze și sunt foarte buni, nu buni.
Reporter: La Târgu Mureș intervențiile pe cord la copii sunt la ordinea zilei, semn că sunt numeroase cazuri. Anual au loc aproximativ 300 de operații, iar lista de așteptare cuprinde peste 100 de micuți. Şi fiindcă sunt puține centre în România care operează copiii pe cord, o echipă de medici din Banat a făcut practică anul acesta la Târgu Mureș pentru a introduce intervențiile și la Timișoara./rpatulea/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 decembrie)