Pamela Anderson se desparte după 12 zile de căsătorie

Căsătoria numărul cinci nu a fost pentru totdeauna: Pamela Anderson și Jon Peters s-au despărțit, la mai puțin de două săptămâni de la nunta lor.
Pamela Anderson (52 de ani, „Baywatch”) și soțul ei recent, producătorul american de film Jon Peters (74 de ani), s-au despărțit după douăsprezece zile de la nunta lor secretă. „The Hollywood Reporter” citează dintr-o declarație a actriței: „Am fi foarte recunoscători pentru sprijinul dvs., deoarece ne ia ceva timp pentru a reevalua ceea ce ne dorim de la viață și unul de la celălalt. Viața este o călătorie și iubirea este un proces. Având în vedere acest adevăr universal, am decis împreună să amânăm confirmarea certificatului nostru de căsătorie și să plasăm cu prioritate încrederea noastră în acest proces”.
Anderson și Peters au spus „da” într-o ceremonie de nuntă la Malibu, pe 20 ianuarie, dar nu au prezentat încă niciun document oficial, raportează „Hollywood Reporter”, citând persoane apropiate. În urmă cu aproximativ o săptămână, actrița a postat prima fotografie cu ea și soțul ei împreună după nuntă, zâmbind cu mândrie la aparatul foto. Cuplul fusese într-o relație în anii ’80 și se spune că s-au regăsit în urmă cu câteva luni. Ambii s-au căsătorit pentru a cincea oară. Unul dintre soţii actriţei a fost rockerul Tommy Lee (57 de ani), cu care are doi fii mari. La rândul său, Peters a avut o relație cu Barbra Streisand (77 de ani). A produs filme precum „A Star Is Born” (2018) și „Man of Steel” (2013). /aionescu/rcostea

(www.stuttgarter-nachrichten.de – 2 februarie)