Málaga, capitala roboticii ERF2020

Málaga găzduieşte săptămâna aceasta cel mai important eveniment de robotică din Europa, „European Robotics Forum” (ERF), care va reuni o mie de experţi în domeniu, pentru a aborda ultimele evoluţii în domeniile legate de inteligenţa artificială. Organizată de Universitatea din Malaga (UMA), la iniţiativa Departamentului de Inginerie a Sistemelor şi Automatizării, cea de-a 11 ediţie a conferinţei va avea loc la Palatul Târgurilor din Capitală, până pe 5 martie. În România a avut loc ediţia precedentă a acestui eveniment, lider în robotică, coordonat de E-Civis, cu sprijinul Universităţii Politehnice din Bucureşti. Evenimentul ERF2020 de la Malaga va atrage companii importante, universităţi şi institute de cercetare, care vor arăta cele mai avansate prototipuri, produse, servicii şi proiecte europene avansate, finanţate în cadrul programului de cercetare al Uniunii Europeen Orizont 2020. Va fi prezentat şi noul program „Orizont Europa”. Acest eveniment are loc, în fiecare an, într-un loc diferit din Europa, ales prin aplicaţii competitive. Până în prezent, în Spania a avut loc o singură ediţie, prima, în 2010 (San Sebastián). Este sponsorizat de SPARC, o entitate mixtă între euRobotics (reţeaua de robotică europeană) şi Comisia Europeană. Este, după cum a explicat instituţia academică din Málaga printr-o declaraţie, întâlnirea de referinţă pentru Comisia Europeană în acest domeniu. Universitatea din Málaga este organizatorul local, iar împreună cu ea colaborează Consiliul Local al Municipiului Malaga şi Parcul Tehnologic al Andaluziei. Ateliere, expoziţii, discuţii şi interviuri vor face din Malaga şi UMA o fereastră unică către ultimele dezvoltări în cercetarea europeană, având în vedere că ERF a devenit cel mai important eveniment de robotică din Europa, arătând cele mai noi progrese în robotică şi inteligenţa artificială în beneficiul societăţii. Astfel, Malaga îşi va îmbunătăţi imaginea ca destinaţie pentru companii şi centre de cercetare din acest domeniu, favorizând colaborarea cu instituţiile şi companiile spaniole. De asemenea, au reamintit că, de fapt, obiectivele lor sunt să pună tehnologia robotică şi inovaţia digitală în slujba unui ecosistem durabil, care să favorizeze bunăstarea şi creşterea economică. ERF2020 are loc la Palatului Târgurilor şi Congreselor din Malaga şi vor participa Juha Heikkilä, şefa unităţii de robotică şi inteligenţă artificială a Comisiei Europene, Bernd Liepert, preşedintele euRobotics, şi Marina Bill, vicepreşedinte ABB.(www.diariodesevilla.es)/czaharia/vdraguta