„HOTĂRÂREA NR. 14” privind restricţiile de deplasare a populaţiei nu a fost făcută publică şi aprobată de CNSSU

Documentul care circulă astăzi în spaţiul public, în special în mediul online, cu numele de „HOTĂRÂREA NR. 14”, şi care ar introduce restricţii de deplasare a populaţiei nu a fost făcut public oficial şi nu a fost aprobat de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă. Autorităţile precizează că este doar un document de lucru cu o variantă de măsuri aflate în analiza Grupului de suport tehnico-ştiinţific, organism în subordinea Comitetului. Nu a fost nici măcar înaintat pentru aprobare şi nu conţine nici o dată de la care măsurile s-ar aplica, mai spun autorităţile, care adaugă că la nivelul Grupului de suport sunt analizate diferite propuneri de acest fel, pe baza scenariilor referitoare la evoluţia răspândirii noului coronavirus. Ministerul Afacerilor Interne a sesizat deja DIICOT pentru infracţiunea de divulgare fără drept a unor informaţii care nu sunt destinate publicităţii, fapta este pedepsită cu închisoare de la trei luni la trei ani./cmorozanu/atataru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 martie)