Brussels Airlines prelungește cel puțin până la 15 mai măsura suspendării zborurilor

Compania belgiană Brussels Airlines, parte a companiei Lufthansa, a prelungit măsura supsendării zborurilor până cel puțin la 15 mai, a anunțat luni printr-un comunicat. Compania aeriană belgiană a decis, inițial, suspendarea zborurilor până la 19 aprilie, însă a anunțat că prelungește această măsură cu încă patru săptămâni deoarece  „cererile sunt mici sau inexistente” din cauza restricțiilor de călătorie impuse ca măsură de limitare a răspândirii infecției cu coronavirus. Compania, care are un număr de 4200 de salariați, a anunțat că va prelungi schema de lucru cu timp redus, care are ca efect reducerea salariilor, însă pentru care există suplimente financiare guvernamentale, măsură decisă pentru ajutarea companiilor de a face față problemelor de lichiditate provocate de criză. Clienții care dețin rezervări pe durata suspendării curselor aeriene au la dispoziție până în luna august să își reprogrameze călătoriile și, în plus, își pot decala călătoriile până la finele lunii aprilie 2021. Companiile aeriene sunt printre cele mai afectate de criza generată de COVID-19, infecție respiratorie provocată de noul coronavirus./cstoica/sdm2
(www.reuters.com – 6 aprilie)