CFR suplimentează numărul trenurilor pentru a veni în sprijinul celor care călătoresc în țară și în străinătate în interes de serviciu

Compania CFR Călători suplimentează numărul trenurilor cu respectarea măsurilor de protecție împotriva coronavirusului pentru a veni în sprijinul celor care trebuie să călătorească în țară și în străinătate în interes de serviciu. Directorul companiei, Dan Costescu, a declarat, pentru Radio România Actualități, că aceste persoane se pot înscrie pe o listă, iar în momentul ocupării locurilor, trenul va pleca. El precizează că trenurile vor avea mai multe vagoane de dormit și cușetă pentru a se putea asigura distanțarea socială.
Dan Costescu: Am pregătit vagoane de dormit care să le asigure în condiții normale și de siguranță drumul spre casă și apoi întoarcerea la locurile de muncă. Am păstrat acea regulă introdusă pe perioada crizei de a se ocupa un loc da, unul nu, așa cum i-am spus noi. Se păstrează și la vagoane de dormit și la vagoanele cușetă această regulă, mai precis se vând doar jumătate de locuri; deci într-o cabină de patru persoane se vor vinde doar două paturi, într-o cabină de vagon de dormit se va vinde doar un singur loc. Va fi plătit doar un singur om, dar cine va merge la vagon de dormit va merge în regim single./csimion/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 aprilie