Bilanțul persoanelor infectate cu coronavirus a ajuns la 6.879 de cazuri în țară

Încă 246 de persoane au fost diagnosticate cu coronavirus în ultimele 24 de ore, bilanțul ajungând astăzi la 6.879 de cazuri, anunță autoritățile. Dintre acestea, 1.051 au fost declarate vindecate și au fost externate. 241 de pacienți sunt internați la Terapie Intensivă. Peste 23.000 de oameni se află în carantină, iar alți peste 67.000 sunt izolați la domiciliu. În cursul dimineții a fost raportat decesul unei asistente medicale de 42 de ani, de la Țăndărei, al treilea cadru medical care își pierde viața din cauza coronavirusului. Bilanțul victimelor a ajuns la 332 de persoane./cmorozanu/atataru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 14 aprilie)