Pasca şi cozonacii tradiţionali nu vor lipsi de pe mesele românilor

Pasca şi cozonacii tradiţionali nu vor lipsi de pe mesele românilor, dar producţia este mult diminuată faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Preşedintele Patronatului din Industria de Morărit şi Panificaţie, Aurel Popescu, spune că firmele din domeniu vor încerca să vândă cât mai mulţi cozonaci, prin intermediul marilor reţele comerciale. El dă asigurări că şi românii din diaspora se vor putea bucura de produsele tradiţionale, de acasă.
Aurel Popescu: Noi am reuşit să exportăm destul de mult, dar comerţul intracomunitar merge, cum e Italia, Spania, Germania; nu merge Anglia, că nu mai e. În aceste state putem merge în continuare cu vânzările şi înainte de Paşte.
Realizator: Pentru că producătorii de produse de pâine şi patiserie pot face faţă cererii interne în această perioadă, dar şi să livreze în afara graniţelor, nu era nevoie de interzicerea exporturilor de astfel de produse – mai spune preşedintele ROMPAN, Aurel Popescu, pentru Radio România Actualităţi./avladucu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 aprilie