Declaraţii ale preşedintelui Klaus Iohannis

Klaus Iohannis: Astăzi suntem în prima zi din starea de urgenţă prelungită şi, din păcate, nu avem niciun motiv de relaxare. Avem, între timp, peste 7.200 de cazuri de persoane infectate. Avem de ieri până astăzi 20 de persoane care au murit. Avem de ieri până astăzi 340 de persoane în plus infectate cu coronavirus. Deci, nici vorbă de relaxare. Şi ca să fie foarte, foarte clar ce am spus ieri şi poate încă nu a ajuns foarte limpede la toată lumea, repet: cuvântul de ordine este staţi acasă. Este regretabil să observăm şi în viaţa noastră, şi în viaţa publică că de multe ori cele mai bune intenţii creează cele mai mari complicaţii. Aşa se pare că se întâmplă şi cu un aşa-zis acord încheiat între Ministerul de Interne şi Biserica Ortodoxă. Probabil intenţiile sunt foarte bune, dar nu s-a înţeles foarte bine ce se doreşte acolo. Mulţi români au înţeles că este cazul să ne relaxăm. Nu este cazul să ne relaxăm, iar explicaţiile care s-au dat au fost prea optimiste. Aşadar, peste câteva minute voi începe o şedinţă cu premierul Orban, ministrul Vela, alţi miniştri şi consilieri. În cadrul acestei şedinţe voi solicita premierului Orban şi ministrului de interne să revină asupra acestui acord, să găsească, dacă vor, o formulă care respectă principiul „Staţi acasă”, care se încadrează perfect în solicitările din decretul care prelungeşte starea de urgenţă şi care, evident, respectă toate ordonanţele militare. Aşadar, dragi români, indiferent ce vă spun unii şi alţii, eu vă spun acelaşi lucru pe care îl spun şi medicii, în frunte cu ministrul sănătăţii, acelaşi lucru pe care îl spun experţii, acelaşi lucru pe care îl spune Organizaţia Mondială a Sănătăţi: staţi acasă! Altfel, după sărbători vom avea înmormântări./ilixandru/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 aprilie)