Liderul nord-coreean a lipsit de la ceremoniile dedicate aniversării zilei de naștere a fondatorului țării, Kim Il Sung

Absența liderului nord-coreean, Kim Jong Un, de la un important eveniment aniversar desfășurat săptămâna aceasta, alimentează speculațiile legate de posibilele probleme de sănătate ale acestuia, susțin analiștii. Coreea de Nord a marcat miercuri aniversarea zilei de naștere a fondatorului țării, bunicul lui Kim, Kim Il Sung, zi de sărbătoare națională cunoscută sub numele de „Ziua soarelui”. Oficiali de rang înalt au adus un omagiu trupului îmbălsămat al lui Kim Il Sung expus într-un sicriu de sticlă la mausoleul Kumsusan de la Palatul Soarelui din Phenian, a transmis joi agenția de știri oficială KCNA, care nu l-a menționat pe Kim ca făcând parte din delegație, cum o făcea în trecut. Liderul nord-coreean a fost absent și la sesiunea de fotografii realizate de publicația de partid, Rodong Sinmun. Presupusa absență a liderului a declanșat speculații în rândul experților potrivit cărora Kim, în vârstă de 36 de ani și supraponderal, ar putea avea probleme de sănătate. O purtătoare de cuvânt de la Ministerul Unificării de la Seul, care se ocupă de afacerile nord-coreene, a declarat joi că știe că presa de stat nord-coreeană nu a raportat prezența lui Kim la ceremonie, însă a refuzat să facă speculații. Cheong Seong-chang, personaj de rang înalt în cadrul Institutului Sejong din Coreea de Sud, a declarat că este pentru prima dată când vizita lui Kim la palat în această zi aniversară nu este transmisă de presa de stat. „Se duce acolo la zilele de naștere ale bunicului și tatălui său pentru a-și etala descendența și linia sacră de sânge”, afirmă Cheong. „Este posibil să fie o problemă cu sănătatea sa ori cu siguranța, chiar și temporară, însă e dificil de a se estima care ar fi situația”. Regimul de la Phenian a lansat marți mai multe proiectile de rază scurtă de acțiune, despre care oficialii de la Seul spuneau că fac parte din ceremonia aniversară. Astfel de evenimente militare sunt, de regulă, supravegheate de Kim, însă KCNA nu a realizat nicio transmisiune de la teste. Kim a fost văzut ultima oară în public sâmbăta trecută, prezidând o reuniune a biroului politic al Partidului Muncitorilor./cstoica/sdm2

(www.reuters.com – 17 aprilie)