Încă 11 decese din cauza infectării cu COVID-19 au fost anunţate de autorităţi

Încă 11 decese din cauza infectării cu COVID-19 au fost anunţate în această după-amiază de autorităţi, astfel că bilanţul victimelor ajunge la 445. Cei mai mulţi aveau şi alte afecţiuni, cum este cazul unei femei de 94 de ani din Hunedoara, care suferea de hipertensiune arterială sau al unui bărbat de 65 de ani din București, care avea diabet și făcea și dializă. Printre decesele anunțate astăzi este însă și unul înregistrat cu mai bine de o săptămână în urmă, al unei femei de 58 de ani din Ialomița, care conform raportării nu suferea de nici o boală. De ieri și până astăzi la prânz în întreaga țară au fost confirmate 328 de cazuri noi de infectare cu coronavirus. Numărul total ajunge la 8.746. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 aprilie, ora 18:00)/aburtica/aionescu