Italia este în a șaptea săptămână de izolare și a noua de când au fost confirmate primele cazuri de COVID-19

Sunt peste două 2,4 milioane de cazuri de COVID-19 confirmate până acum în întreaga lume – conform datelor centralizate de Universitatea americană Johns Hopkins. Peste 165 de mii de persoane au decedat, iar aproape 630 de mii s-au vindecat. Statele Unite continuă să aibă cele mai multe îmbolnăviri şi dece, iar în Europa cele mai afectate țări sunt: Italia, Spania, Franța și Marea Britanie.
Italia este deja în a șaptea săptămână de izolare și a noua de când au fost confirmate primele cazuri de COVID-19. Aproape 24 de mii de oameni au murit și aproximativ 180 de mii au boala. Corespondenta noastră la Roma, Elena Postelnicu, ne spune în ce condiții și când ar putea italienii să iasă din izolare.
Reporter: Abia peste 14 zile cetățenii vor putea ieși din casă dacă numărul noilor cazuri de infecție pe zi, în prezent de aproximativ 3.000 și cel al persoanelor decedate de circa 400 vor scădea, este posibil ca de la 27 aprilie să își înceapă activitatea unele companii producătoare din regiunile în care nu există focare de infecție prea extinse. După aceea, de la 4 mai, se vor deschide gradul șantierele, magazinele, barurile, restaurantele, urmând ca într-o a treia fază să se aibă în vedere o reactivare a turismului și a culturii, în vreme ce instituțiile de învățământ își vor relua cursurile abia în luna septembrie. O foarte mare atenție se acordă în prezent în Peninsulă asupra aşa-zisului masacru din căminele de bătrâni, unde de curând s-au descoperit că au murit infectați cu COVID-19 peste 6.000 de vârstnici. Circa 40% dintre ei prezentau simptome precum febră și tuse, dar mai puțin de 1.000 au fost testați pentru noul coronavirus. În urma verificărilor efectuate în căminele de bătrâni din Italia s-a constatat că personalul care lucrează în aceste centre nu dispune de suficiente echipamente de protecție. #HUN/pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (20 aprilie)