Interviu cu Noel Curran, director general al EBU

Interviu cu Noel Curran, director general al Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (EBU). Reporter – Laurenţiu Văduva, Radio România Actualităţi.
Reporter: Instituţiile mass-media publice au fost dintotdeauna cruciale pentru statele lor, în perioade de război sau alte tipuri de crize. Care sunt provocările vechi şi noi pentru instituţiile mass-media publice, în timpul acestui nou gen de criză medicală şi socio-economică, provocată de SARS-CoV-2?
Noel Curran: Cred că această criză nu seamănă cu nimic din ceea ce am văzut până acum, din cauză că este o criză generată de un virus. Evident că afectează enorm de mult societatea, însă nu ţine doar de sănătate. Afectează locurile de muncă ale oamenilor, multe afaceri au trebuit să se închidă, afectează educaţia copiilor, afectează posibilitatea ca oamenii să stea laolaltă, inclusiv radiofuzorii şi jurnaliştii. Şi este ceva destul de nou să avem o astfel de criză, care afectează toate părţile societăţii, în atât de multe feluri. Este ceva ce nu am mai văzut înainte şi cred că prezintă provocări reale pentru mass-media publice. Cred că ceea ce am văzut în toată Europa este că serviciile mass-media publice au răspuns acestor provocări, din punctul de vedere al unor informaţii credibile, la care publicul a apelat în număr extrem de mare, pentru că are încredere în ştirile serviciilor publice de media. Din punctul de vedere al programelor educaţionale – chiar şi programele difuzate de Radio România – teatru pentru copii, la ora 12:00, acel gen de teatru radiofonic – poveşti de Fraţii Grimm, din oferta dumneavoastră online. Vedem astfel de emisiuni în întreaga Europă. Serviciile mass-media publice răspund cu ştiri credibile, însă introduc şi emisiuni educaţionale, programe pentru copii, inovează în programele lor. Cred că, pe fondul unei crize fără precedent, este un răspuns foarte puternic, la care publicul a reacţionat, la rândul său.
Reporter: Este dureros de evident faptul că pandemia de COVID-19 este dublată de o pandemia a ştirilor false. Aşadar, ar fi corect să afirmăm că instituţiile mass-media publice au un rol şi o importanţă sporite?
Noel Curran: Aş crede că serviciilor mass-media publice şi oferta de ştiri a acestora au un rol enorm de crescut, în condiţiile acestor condamnabile, detestabile – nu cred că există un cuvânt suficient de puternic pentru aceste – dezinformări şi ştiri false care se răspândesc într-un moment în care oamenii se simt vulnerabili, într-un moment în care oamenilor le este frică, într-un moment în care oamenii îşi pierd viaţa. Ca unele persoane să disemineze cu rea-voinţă informaţii false, pe lângă o varietate de chestiuni diferite care au legătură cu virusul, este absolut condamnabil şi detestabil. Şi cred că noi, din serviciile mass-media publice, avem obligaţia de a furniza informatii credibile şi solide, de a verifica şi de a verifica de două ori toate sursele, de a folosi acele investiţii pe care le-am făcut în producţia noastră de ştiri, pentru că noi investim mai mult în ştiri. Serviciile mass-media publice investesc mai mult în ştiri decât orice alte servicii media – atât la nivel local, cât şi internaţional, în întreaga Europă. Aşadar, eu cred că acest lucru a devenit evident acum şi a fost dovedit cu adevărat, iar publicul a răspuns. Ei ştiu că există multă dezinformare şi enorm de mulţi au reacţionat apelând la radiodifuzorii publici.
Reporter: Instituţiile mass-media publice folosesc acum modalităţi de lucru noi şi foarte diferite, din cauza restricţiilor adoptate de autorităţi pentru a se evita răspândirea bolii şi, în acelaşi timp, din cauza necesităţii de a evita infectarea jurnaliştilor lor. În acest context, credeţi că instituţiile mass-media publice au resurse suficiente pentru a continua să informeze populaţia?
Noel Curran: Cred că serviciile mass-media publice şi-au demonstrat cu adevărat importanţa unică, în această criză. Nu mă refer doar la ştiri – informaţii internaţionale, relatatarea a ceea ce se întâmplă la nivel internaţional – acestea sunt de o importanţă crucială. Mă refer la transmiterea conferinţelor de presă în direct, a informărilor de sănătate, mă refer la ştirile locale – lucruri extrem de importante pentru populaţie, ca, într-o perioadă în care se simte vulnerabilă şi îi este frică, să aibă nu doar o perspectivă internaţională, ci şi una naţională, iar, în cadrul acesteia, să aibă o perspectivă locală. Iar, pe lângă acestea, programele educaţionale – care nu sunt comerciale, pur şi simplu nu poti face bani din acest gen de programe educaţionale – toată gama de astfel de programe, emisiuni pentru tineri – toate acestea nu există pentru scopuri comerciale şi trebuie să fie finanţate în mod adecvat. Trebuie să fie. Şi dacă este să vedem vreodată valoarea acestei finanţări publice, o vedem în timpul acestei crize. Vedem modul în care au răspuns instituţiile mass-media publice, care sunt finanţate adecvat în toată Europa. Şi vedem, de asemenea, genul de resurse de care este nevoie pentru a acoperi un astfel de răspuns, la scară naţională şi internaţională, iar pentru acesta este necesar sprijin guvernamental, finanţare guvernamentală şi vedem acum ce primeşte publicul, în schimbul acesteia.
Reporter: Cum a afectat criza instituţiile mass-media care fac parte din EBU? Care sunt principalele probleme cu care se confruntă, în prezent, jurnaliştii din mass-media publice?
Noel Curran: Cred că finanţarea este o problemă, pentru că unii dintre membrii noştri primesc, încă, unele finanţări comerciale – iar acestea au scăzut în mod dramatic. În unele ţări, carantina a afectat, evident, modul de obţinere a acreditărilor. Cred că jurnaliştii se confruntă cu restricţii fără precedent de a se aduna laolaltă, de a lucra alături de colegi, de a călători – toate aceste lucruri au devenit incredibil de dificile. Totodată, jurnaliştii din unele ţări se confruntă cu guverne care se folosesc de această criză pentru a reprima libertatea de expresie şi libertatea informaţiei. Cred că aceasta este o problemă specială – faptul că oamenii folosesc dezinformarea detestabilă din jurul acestei crize ca pe o modalitate de a câştiga mai multă putere. Iar aceasta este o tendinţă îngrijorătoare. Cred că au existat numeroase probleme complexe cu privire la modul în care serviciile mass-media publice au trebuit să răspundă la această criză, multe lucruri noi la care a trebuit să ne adaptăm şi la care au fost nevoiţi să se adapteze jurnaliştii noştri, dar s-au adaptat, iar cifrele vorbesc de la sine. Publicul – o repet – publicul s-a întors către serviciile mass-media publice, într-un număr fără precedent, în timpul acestei crize. Absolut fără precedent – atât în oferta televiziunii liniare, cât şi în oferta digitală. În mijlocul acestei perioade atât de îngrozitoare pentru Europa şi pentru cetăţenii noştri, şi pentru lume, este încurajator pentru noi faptul că oamenii au apelat la serviiciile mass-media publice, pentru ştiri credibile şi alte programe.
Reporter: Aţi primit vreun semnal sau informaţie de la instituţiile mass-media publice, din cadrul EBU, cu privire la concedieri sau alte tipuri de probleme economice?
Noel Curran: Absolut. Unii dintre membrii noştri au probleme financiare reale, unii au beneficiat de planuri guvernamentale de şomaj temporar sau susţinere, sau lucrează la un program redus. Alţii continuă, încă şi găsesc resurse în alte părţi – din alte zone de programe, pentru a le aloca în programele de ştiri şi educaţionale. Membrii noştrii au fost foarte inovatori. Ceea ce nu s-a întâmplat – este foarte important să spun acest lucru – în pofida tuturor problemelor, în pofida amplorii acestei situaţii, nu a existat vreo reducere masivă a producţiei în producţia de ştiri şi de programe pentru tineri. Oamenii găsesc modalităţi noi, inovatoare, de a livra genuri diferite de programe. Am menţionat, deja, ce faceţi dumneavoastră, la Radio Romania, în privinţa emisiunilor educaţionale şi teatru pentru copii – pe websiturile dumneavoastră. Sunt cu adevărat mândru de modul în care serviciile mass-media publice inovează, răspund, îşi menţin, încă, angajamentul faţă de informaţie – atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Administrăm, aici, la EBU, o operaţiune de schimb de informaţii pentru statele membre şi suntem mai aglomeraţi decât înainte. Aşadar, sunt foarte mândru de acest lucru – de faptul că serviciile mass-media publice au ieşit în faţă, în această perioadă fără precedent şi cred că publicul îşi va aminti asta. Sper, cu adevărat, ca guvernele să realizeze acest lucru şi ca guvernele să îşi amintească./mbrotacel/ilapadat

(RADOR – 21 aprilie)