Previziunile săptămânii 1 – 7 iunie 2020

 Luni, 1 iunie

* Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, condus de premierul Ludovic Orban, a adoptat joi, 28 mai, Hotărârea nr. 26 privind propunerea de modificare / completare / relaxare a măsurilor de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 dispuse pe durata stării de alertă, conform căreia, începând cu această dată, vor fi permise:

  • Organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în aer liber, fără spectatori, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii
  • Organizarea şi desfăşurarea în bazine acoperite sau aflate în aer liber, a activităţilor de pregătire fizică a sportivilor profesionişti şi a competiţiilor sportive, fără participarea spectatorilor, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii
  • Desfăşurarea, de către sportivii profesionişti, a activităţilor de pregătire fizică în spaţii închise, cu respectarea regulilor de distanţare între participanţi, astfel încât să se asigure minim 7 mp/persoană şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii. Măsurile nu se aplică activităţilor de pregătire şi competiţiilor sportive din domeniul sporturilor de contact
  • Organizarea şi desfăşurarea spectacolelor, concertelor, altor evenimente culturale în aer liber, precum şi a festivalurilor publice şi private, cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune aflate la distanţă de minimum 2 metri, unul faţă de celălalt, purtarea măştii de protecţie şi respectarea condiţiilor stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi ministrului sănătăţii
  • Reluarea transportului feroviar internaţional de persoane prin servicii regulate, servicii regulate speciale şi servicii ocazionale în trafic internaţional, pentru toate cursele efectuate de către operatorii de transport din şi către România, cu respectarea condiţiilor stabilite
  • Reluarea transportului rutier internaţional de persoane prin servicii regulate, servicii regulate speciale şi servicii ocazionale în trafic internaţional, pentru toate cursele efectuate de către operatorii de transport din şi către România, cu respectarea condiţiilor stabilite
  • Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între mese şi participarea a maximum 4 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor
  • Accesul persoanelor pe plaje, care se va realiza doar cu asigurarea obligatorie de şezlonguri pentru fiecare dintre persoanele prezente, asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între şezlongurile utilizate de persoane din familii diferite şi cu respectarea normelor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri, ministrului sănătăţii şi ministrului mediului, apelor şi pădurilor
  • Organizarea de spectacole de tip drive-in, ocupanţii unei maşini fiind membri aceleiaşi familii, măsurile de protecţie sanitară fiind stabilite prin ordin comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii
  • De asemenea, vor fi ridicate restricţiile/interdicţiile privind deplasarea persoanelor în afara localităţii/zonei metropolitane

* Videoconferinţă dedicată Zilei Internaţionale a Copilului, organizată pe Facebook de ministrul afacerilor interne, Marcel Vela

– Manifestări dedicate Zilei Internaționale a Copilului – 1 Iunie:

* Ministerul Afacerilor Interne îi va premia pe autorii lucrărilor „cu cel mai puternic mesaj” trimise pe pagina de Facebook până vineri, 29 mai, aceștia urmând să se „întâlnească” astăzi cu ministrul Marcel Vela, medici, poliţişti, jandarmi și aviatori, într-o videoconferinţă, în cadrul căreia pot să le adreseze întrebări. Cei mici vor avea ocazia să îi întrebe despre ce înseamnă să fii supererou în zilele acestea şi, mai ales, le vor da sfaturi dacă asta îşi doresc să fie când vor fi mari

* Începând cu ora 10:00, din jumătate în jumătate de oră, mari muzicieni români apar în materiale video pe contul de Facebook Radio România Muzical, pentru a le explica copiilor cum arată şi cum funcţionează instrumentele muzicale. Înregistrările vor fi disponibile şi pe contul Youtube Radio România Muzical. Din program:

  • ora 10:00 – Asociaţia „Tribul artistic” din Timişoara propune un spectacol dedicat instrumentelor de percuţie. În distribuţie: Vlad Popescu, Radu Dunca, Andreea Spânu, Sorina Savii, Ovidiu Andriş, Ionuţ Pârvulescu. Proiectul este organizat cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional
  • ora 10:45 – intră în scenă viola şi Cristian Ladislau Andriş, şeful partidei violă Swiss Orchestra, Orchestra of Europe, Romanian Chamber Orchestra şi profesor la Facultatea de Muzică şi Teatru din Timişoara
  • ora 11:00 – este rezervată flautului şi lui Matei Ioachimescu, unul dintre cei mai importanţi flautişti ai generaţiei sale, de multe ori admirat în calitate de solist pe scena Sălii Radio
  • ora 11:30 – este dedicată viorii – o vioară Stradivarius mânuită de Răzvan Stoica, solist format în Olanda, cu importante premii internaţionale în palmares
  • ora 12:00 – este rezervată pianului – alături de pianista-vedetă Alexandra Dariescu, autoarea proiectului dedicat celor mici, „The Nutcracker and I”
  • ora 12:30 – violoncelul – cu singurul câştigător român al celebrului concurs „Ceaikovski” de la Moscova, Andrei Ioniţă
  • ora 13:00 – orchestra – despre care vorbeşte dirijorul Cristian Măcelaru, dirijor şef al Orchestrei Radiodifuziunii WDR din Köln, recent premiat cu un Premiu Grammy
  • Şi în programele sale din FM, Radio România Muzical a pregătit ediţii speciale dedicate copiilor, la emisiunile „Musica viva” (orele 7:00 – 10:00) şi „Perpetuum mobile” (17:00 – 19:00), lucrări inspirate de universul copilăriei fiind difuzate în toate emisiunile Radio România Muzical pe parcursul zilei de 1 iunie

* Radio România Cultural se alătură, împreună cu copiii din România, campaniei internaţionale „Our Windows, Our World” (Ferestrele noastre, lumea noastră). Fiecare participant va trimite un desen, o pictură sau o ilustraţie reprezentând felul în care se vede lumea prin fereastra lui. La finalul proiectului, lucrările se vor regăsi într-o expoziţie internaţională online care va cuprinde toate „ferestrele” primite de la copiii din ţările participante. Copiii care doresc să participe pot trimite, în perioada 1 – 25 iunie, o fotografie format landscape, care să cuprindă exclusiv lucrarea lor, ca ataşament la adresa de email radioromaniacultural@gmail.com, fiind invitaţi să participe copii cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani. Lucrările vor fi postate pe paginile de Facebook ale emisiunii IClasă şi Radio România Cultural. Campania va fi coordonată de Roxana Păsculescu, dr. în arte plastice, realizator Radio România Cultural. Prin tragere la sorţi, 10 copii care vor trimite lucrări vor primi în dar cărţi de la editurile partenere ale Radio România Cultural. „Our Windows, Our World” este o iniţiativă a postului de televiziune latino-american Pakapaka, sprijinit de UNICEF şi COPEAM (Uniunea Audiovizualului Mediteranean), URTI (Uniunea Internaţională de Radio şi Televiziune) şi ABU (Asia-Pacific Broadcasting Union)

* Teatrul Odeon sărbătoreşte, al treilea an la rând, Ziua Copilului și pentru că este a 3-a ediție, anul acesta, copiii vor avea la dispoziție trei zile de joc şi joacă online. Actorii Teatrului Odeon vor oferi poveşti, spectacole de teatru, ghicitori şi experimente, online pe pagina de Facebook, pe Instagram şi pe contul de YouTube (30 mai – 1 iun.). Programul zilei:

  • ora 9:00 – Premiera online a primului episod din spectacolul de teatru de animaţie „Sami într-o zi de vară” de Antoaneta Zaharia. Coordonator proiect: Antoaneta Zaharia. Desene realizate de Marius Damian
  • ora 10:00 – Actorii Teatrului Odeon sunt de 10 – LiVE pe Facebook; de la ora 10:00, la fiecare jumătate de oră (la fix şi la şi jumătate), până la ora 21:00, câte un actor din trupa teatrului vă invită să ghiciţi ghicitoarea lui

* Primăria Capitalei prin Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) sărbătoreşte Ziua Internaţională a Copilului printr-o serie de activităţi educative derulate pe platformele social media. Din program:

  • ora 9:00 – Filiala Emil Gârleanu lansează prima provocare: „Noi desenăm titlu, voi ghiciţi cartea!” în care copiii ghicesc titlurile unor cărţi desenate cu emoticoane
  • ora 10:00 – spectacolul „Dumbrava minunată”, din cadrul proiectului online „Licurici şi… Tolba cu poveşti” al Teatrului de păpuşi Licurici al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti (BMB). Spectacolul este disponibil atât pe conturile oficiale ale BMB (Facebook, Youtube şi Instagram), cât şi pe reţelele sociale ale teatrului de păpuşi şi ale filialelor BMB
  • ora 10:00 – „Să fim copii, pentru înc-o zi!” propune Filiala George Coşbuc
  • ora 12:00 – un moment special dedicat celor mici au pregătit şi artiştii din cadrul proiectului „Opera la bibliotecă” prin interpretarea cunoscutei arii „Edelweiss” (Floare de colţ) compusă de Richard Rodgers, din muzicalul „Sunetul Muzicii”
  • ora 12:00 – bibliotecarii vor susţine un atelier de păpuşi, marionete din eşarfă, urmând ca de la ora 14:00 să ofere indicii pentru vânătoarea de cărţi. Activităţile vor continua la ora 17:00 cu „Boardgames”, în care copiii află ce pot face cu o carte, ghicitori la ora 18:00, iar de la ora 19:00 un concurs online de cultură generală pe tema copilăriei
  • ora 12:00 – Filiala Liviu Rebreanu invită online, la „Atelierul de creat şi inventat poveşti”, iar de la ora 19:30 la un joc de perspicacitate „Ajută melcul să găsească ieşirea din labirint”
  • ora 12:00 – Mediateca „George Enescu” prezintă o surpriză muzicală interpretată de Horaţiu Boşca, bibliotecar al Mediatecii
  • ora 15:30 – Filiala Marin Preda întâmpină cu o serie de poveşti fascinante la „Clubul de lectură”

* Muzeul Naţional de Istorie a României este redeschis pentru public luni, 1 iunie, de Ziua Internaţională a Copilului, accesul în instituţie urmând a se face conform legii, cu respectarea setului de reguli menite să contribuie la protecţia vizitatorilor şi a personalului muzeului. Programul de vizitare este cel obişnuit, în intervalul 10:00 – 18:00. Cu această ocazie, de ziua lor, copiii vor beneficia de gratuitate

* Primăria Municipiului București, prin Teatrul „Ion Creangă”, celebrează Ziua Internațională a Copilului – 1 Iunie prin evenimentul online „Spectacole de poveste găzduite de Teatrul Ion Creangă”, o inițiativă care readuce în atenția publicului o selecție de spectacole prezentate la București în perioada 2015 – 2017, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii (FITC). Evenimentul se desfășoară în perioada 30 mai-1 iunie, online, pe pagina FB.com/TeatrulIonCreanga, unde vor fi transmise producții realizate de teatre și companii de artele spectacolului din diferite colțuri ale lumii. Astfel, micuții spectatori din Capitală și nu numai sunt invitați să vizioneze spectacole din Rusia (Teatrul Ceh), Italia (Teatrul Principio Attivo), Argentina (Circul Mandragora) – sau din programul artiștilor din Cluj-Napoca (MiniReactor). Din programul zilei:

  • ora 11:00 – „Circul Mandragora”, Circul Mandragora, Argentina (+6 ani)
  • ora 18:00 – „Povestea unui om și a umbrei sale”, Teatrul Principio Attivo, Italia (+5 ani)

* Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” își va relua activitatea cu publicul, cu o strictă respectare  a regulilor în vigoare. Programul normal de vizitare al muzeului este de miercuri până duminică, între orele 11:00 și 19:00 (ultimul vizitator intră la ora 18:00)

* Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” își va relua activitatea cu publicul, cu o strictă respectare  a regulilor în vigoare. Programul normal de vizitare al muzeului este de miercuri până duminică, între orele 11:00 și 19:00 (ultimul vizitator intră la ora 18:00)

* Pentru copiii cărora proiectul de educaţie muzicală Clasic e fantastic le este dedicat, de ziua lor, Filarmonica „George Enescu” şi Asociaţia „Clasic e fantastic” oferă spectacolul prezentat duminică, 1 iunie 2014 „Şi marii muzicieni au fost copii : Wolfgang Amadeus Mozart” (1, 2, 3 iun.), pe https://youtu.be/XQrUierbpkg

* De Ziua Copiilor, are loc reînceperea activităţii „Operei Comice pentru Copii”, la sediul din Calea Giuleşti nr.16 cu una dintre capodoperele lui Mozart, „Directorul de teatru”, care este jucată gratuit în curtea instituţiei, de la ora 16:00 şi ora 19:00. Înscrierile se fac completând un chestionar disponibil pe site www.operacomica.ro şi pe pagina de Facebook Opera Comică pentru Copii

* Opera Naţională Bucureşti dedică prima săptămână a lunii iunie copiilor de pretutindeni. Astfel, în cadrul „Seri de Operă Online” astăzi este transmis spectacolul „Motanul încălţat” de Cornel Trăilescu, în regia lui Gelu Colceag, reprezentaţie din 9 feb.2019. Înregistrarea este disponibilă pe pagina oficială de Facebook a instituţiei, cât şi în link-ul www.operanb.ro/operaonline, fiind accesibilă publicului pe durata difuzării spectacolului. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* București / Chișinău: În acest an, când se împlinesc 70 de ani de când ziua de 1 Iunie se sărbătorește și în România, 70 de bibliotecari din 24 de județe ale României și din Republica Moldova vor sărbători altfel, citindu-le celor mici și celor mari, 70 dintre cele mai frumoase povești ale lumii, într-un Maraton de lectură în direct,  timp de 8 ore. Evenimentul „70 de Povești pentru copii” se va transmite live pe Facebook, https://www.facebook.com/70-de-pove%C8%99ti-pentru-copii-112379383824901/, în intervalul orar 10:00 – 18:00. Proiectul se desfășoară cu susținerea Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), Biblioteca Națională a României, Editura Cartea Copiilor, Editura Signatura

* Alba Iulia: Teatrul de Păpuși „Prichindel” va transmite, începând cu ora 12:00, pe pagina de Facebook, spectacolul-premieră „O poveste din lumea păpușilor”. De asemenea, tot astăzi, actorii de la Alba Iulia pot fi văzuți la TVR Cluj, unde vor prezenta două spectacole din repertoriul teatrului, după următorul program:

  • ora 15:00 – spectacolul „Capra cu trei iezi”, regie colectivă: Teodora Popa, Viorica Boda, Irina Melnic și Ramona Benchea Mincu
  • ora 20:00 – spectacolul „Sânziana și Pepelea”, regie Cristian Pepino

* Bârlad: Expoziţia „Personaje din lumea poveştilor”, ediţia a II-a la Muzeul „Vasile Pârvan” poate fi vizionată pe următoarele site-uri: www.facebook.com/muzeul.vasileparvan, www.facebook.com/muzeulparvan, www.atelieredelucru.wordpress.com

* Bistriţa: Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud organizează prima expoziții după o lungă perioadă în care și-a restrâns activitatea cu publicul, de Ziua Internațională a Copilului, tradiționala „Expoziție Brickenburg”, organizată în parteneriat cu Asociația Brickenburg. În cadrul celei de a șaptea ediții vor fi expuse modele LEGO cu tematică diversă. Primii 5 vizitatori vor fi răsplătiți cu un premiu surpriză de către organizatori! Expoziția reflectă o preocupare de mai bine de 40 de ani a expozanților pasionați de LEGO și se adresează atât copiilor cât și adulților, provocați să descopere misterele spațiului prin prisma jocului. Fascinanta lume a cosmosului reconstituită din piese LEGO poate fi vizitată de către toți cei interesați în perioada 1 iunie – 5 iulie, în intervalul orar 10:00 – 18:00

* Cluj-Napoca: Programul online al Operei Naționale Române Cluj:

  • ora 10:00 – „Fata babei și fata moșului” de F. Comișel – spectacol pentru copii, premieră prezentată pe 29.02.2016 – reluare la cererea publicului. Toate înregistrările vor fi disponibile pe site-ul www.operacluj.ro, fiind accesibile timp de 24 de ore de la momentul postării

* Ciugud, jud.Alba: Consiliul Local al Copiilor din Ciugud se va întruni prin videoconferinţă în şedinţă extraordinară pentru a aproba proiectele de investiţii pe care administraţia locală le va realiza în această vară pentru copiii din comună. Şedinţa va fi condusă de primarul copiilor, Mirel Moraşan, elev în clasa a VIII-a, ajutat de viceprimarul copiilor, Diana Droaşcă, elevă în clasa a V-a. În cadrul întâlnirii vor fi votate o serie de investiţii care vor fi realizate în comună pentru amenajarea unor locuri de joacă şi spaţii de recreere pentru copii. Comuna Ciugud este prima administraţie locală din România care a lansat o iniţiativă provocatoare: bugetarea participativă pentru copii. Sub genericul „Primăria Copiilor”, administraţia locală şi Şcoala Gimnazială Ciugud au demarat la începutul acestui an un proiect de educare a copiilor privind implicarea cetăţenească şi democraţia participativă

* Craiova: Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează cea de-a 46-a ediție a concursului de recitări „Pe aripile poeziei”. La fel ca în fiecare an, concursul este organizat de Serviciul Relații cu publicul și, în premieră absolută, se va desfășura exclusiv în mediul online, prin promovarea tuturor înregistrărilor pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”. Durata înregistrărilor, care vor fi promovate pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, este de aproximativ 3 minute

* Hunedoara: Are loc deschiderea „Muzeului trenuleţelor”: copiii vor avea acces gratuit şi vor avea parte de mici surprize din partea organizatorilor. Sute de trenuleţe de jucărie, au fost adunate de-a lungul a 50 de ani de către fostul pilot de raliuri Valentin Banciu. Pe lângă trenuleţe, vizitatorii vor putea regăsi în cadrul muzeului mai multe diorame detaliate, ce reprezintă diverse secvenţe de viaţă, precum şi construcţii de căi ferate funcţionale, în miniatură

* Iași: În perioada 1-3 iunie, are loc o ediție specială a festivalului „Șotron”, eveniment organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Asociația „Patrimoniu pentru comunitate”. Anul acesta, festivalul copilăriei se transformă într-un hub online, oferind copiilor și părinților acces gratuit la diverse resurse educaționale, distractive și interactive. Astfel, cu ajutorul și implicarea partenerilor, cadoul Muzeului Național al Literaturii Române Iași, cu ocazia Zilei Copilului, va consta în publicarea, timp de trei zile, a numeroase recomandări de lectură din partea scriitorilor români, tutoriale practice, rețete pentru cei mici, înregistrări surpriză, mesaje speciale din partea muzeografilor din muzeele literare ieșene etc. În plus, clubul de lectură pentru copii și adolescenți se va reuni într-o ediție specială, online, dedicată zilei de 1 iunie. Atât înainte, cât și în timpul festivalului, vor avea loc concursuri interactive cu premii constând în cărți, jocuri și jucării. Concursurile pot fi urmărite pe site-ul www.sotroniasi.ro, dar și pe paginile de Facebook Șotron. Festivalul copilăriei și Muzeul Național al Literaturii Române Iași

* Jud. Prahova: Cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului, Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” Ploieşti şi Muzeul „Casa Domnească” Brebu, secţii ale Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova vor fi deschise pentru vizitare în intervalele orare 9:00 – 12:00 şi 13:00 – 17:00, toţi copiii cu vârsta până la 18 ani având acces gratuit, adulţii însoţitori urmând a achita bilet de intrare conform tarifelor obişnuite

* Piteşti: Surprize, de Ziua Copilului, pregătite de Consiliul Judeţean Argeş. Din program:

  • Muzeul Judeţean Argeş oferă acces gratuit copiilor la toate secţiile expoziţionale din structura sa organizatorică, respectiv: Expoziţia Flori de mină – Comorile adâncurilor, Galeria Naţională de Artă Naivă şi Muzeul Sportului Argeşean „Campionii”
  • Muzeul Goleşti – ora 10:00, jocuri, plimbări, demonstraţii de activităţi creative, respectând măsurile de siguranţă anti – Covid 19
  • În parcul Goleştilor, sub Pavilionul acoperit: demonstraţii ateliere de creaţie
  • On line site – facebook: Tărâmul fermecat al copilăriei secolului al XIX-lea – film realizat de Muzeul Goleşti; Poveştile satului românesc – live/înregistrare facebook – producţie Muzeul Goleşti, ora 10:00 – 17:00
  • Centrul Cultural Judeţean, Teatrul Alexandru Davila, Centrul Cultural „Dinu Lipatti”: Spectacolul „Totul va fi bine” – la „Grădina de Vară” Piteşti

* Sibiu: Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu prezintă „Coloravirus”, un program online cu momente de teatru, muzică, lecturi, dar şi ateliere de creaţie, de gătit şi de magie. Pagina de Facebook a teatrului va fi transformată, astfel, într-o scenă virtuală pentru a sărbători Ziua Copilului. Din programul zilei:

  • De la ora 11:00, copiii sunt invitaţi să urmărească aventurile gâscanului Gagaga. Spectacolul transmis din curtea interioară a teatrului va fi prezentat fără public, dar accesibil tuturor online
  • Atelierul „1 iunie în grădină” va fi transmis de la ora 17:00 şi este recomandat copiilor cu vârsta între 6 şi 10 ani
  • Ada Milea este unul din invitaţii speciali ai teatrului, cu un cadou muzical ce va fi postat online ca mesaj de la mulţi ani pentru toţi copiii. Un alt cadou muzical este prezentat de Charlie Fălămaş, acesta pregătind un fragment din „Hermann visează”, cel mai nou spectacol produs de Teatrul pentru Copii şi Tineret din Sibiu. De asemenea, actorii teatrului au pregătit câteva surprize animate
  • Ca un inedit, Christianis, unul dintre cei mai îndrăgiţi magicieni români îi va iniţia pe cei mici în misterele magiei printr-un episod în care îşi va explica unul din trucurile folosite la scenă. Materialul va fi disponibil în dimineaţa zilei de 1 iunie, de la ora 10:00
  • Ziua de 1 Iunie se va încheia cu multă energie pozitivă transmisă de actriţa Nicoleta Lefter şi Alina, într-un performance video cu titlul „Poţiuni de alungat virusul” programat pentru ora 19:00

* Sibiu: În perioada 1 – 30 iunie, Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu este organizată online, pe pagina Facebook a Bibliotecii „Luna lecturii pentru copii”, eveniment ce include pagini din literatura română şi universală, clasică, modernă şi contemporană şi este adresat preşcolarilor, şcolarilor şi elevilor

* Ştefăneşti, jud. Argeș: Muzeul Naţional „Brătianu” din oraşul Ştefăneşti se va deschide pentru vizitare începând de astăzi, 1 iunie. Vizitele se vor face în intervalul orar 11:00-14:00, de marţi până duminică, în baza unei programări telefonice. Programările se fac pentru constituirea grupurilor de vizitatori, având în vedere că acestea nu pot fi, în această perioadă, mai mari de cinci persoane. Conform aceleiaşi surse, durata traseului de vizitare este de 30-35 de minute

* Timișoara: De Ziua Copilului, va avea loc un spectacol online dedicat micuților din Timișoara și din județ, organizat, în premieră, online, de Consiliul Județean Timiș. Spectacolul intitulat „Să fii mic, e lucru mare”, va avea, de la ora 10:00, pe pagina de Facebook a CJT

* Braşov: Începând cu această zi, intră in vigoare hotărârea Consiliului Local Brașov de acorda reduceri cu 50% sau scutiri de taxe și impozite, precum și de anulare de majorări și penalități la debite înregistrate de agenții economici din Brașov afectați cel mai grav de starea de urgență

* Iaşi: Vernisajul expoziţiei „În Grădina Maicii Domnului”, la participă primarul municipiului, Mihai Chirica, şi managerul Palatului Culturii, Lăcrămioara Stratulat – ora 11:00, Piaţa Palatului Culturii

* Jud. Timiș: Proprietarii de terenuri neîngrijite din Dumbrăviţa vor fi, din nou, amendaţi, de la 1 iunie, dacă nu iau măsuri. Primăria Dumbrăviţa atrage atenţia că a aplicat aproximativ câte 800 de amenzi, în ultimii doi ani

* Tinerii, copiii și profesorii din România se întâlnesc în mediul online, între 1 și 5 iunie, pentru a sărbători Ziua Națională IMPACT, cel mai mare eveniment dedicat tinerilor de pretutindeni în varianta online, pe https://www.noi-orizonturi.ro/tineri/ziua-nationala-impact/. Sesiuni de găsire a soluțiilor, momente de inspirație și workshopuri practice sunt incluse în cele 5 zile ale evenimentului organizat de Fundația Noi Orizonturi împreună cu Lidl România. Cele 5 zile ale evenimentului Ziua Națională IMPACT includ o serie de sesiuni interactive și practice pentru toți tinerii, dar sunt așteptați și adulții pentru un plus de inspirație:

  • 1 iunie – Se va desfășura live pe pagina de Facebook a Fundației Noi Orizonturi și va reuni „campionii planetei” – o parte din tinerii care au demostrat în aceste luni importanța implicării și a solidarității fie că sunt din IMPACT sau elevi din toată țara. Tot în prima zi, elevii vor participa la sesiuni de găsire a soluțiilor pe teme ce țin de educație și sănătate
  • Zilele de 2 – 5 iunie vor include workshopuri axate pe pasiuni, relații, stare de bine, marketing și îi vor ajuta pe tineri să se descopere, să socializeze și să inspire

* Suceava: Circulația trenurilor pe relația Suceava – Putna se va relua începând cu această dată

* Programat inițial pentru mijlocul lunii iunie la București, Festivalul de producţii radiofonice din întreaga lume „Grand Prix Nova”, organizat de Radio România, se va desfășura exclusiv online în perioada 1 – 30 iunie, cu câteva modificări importante în regulament, impuse de pandemia de coronavirus. Programul manifestării:

  • În perioada 1 – 24 iunie, producțiile selecționate se vor afla pe site-urile Teatrului Național Radiofonic www.eteatru.ro și www.grandprixnova.ro la dispoziția participanților a juriului și a tuturor iubitorilor de teatru radiofonic
  • Discuțiile în plen cu participanții și juriul, de la finalul fiecărei zile de audiție, vor fi concentrate la încheierea perioadei de audiție individuale online cu patru zile de dezbateri prin video-conferință cu juriul și participanții, separat pentru fiecare categorie în parte (25 – 28 iun.)
  • În data de 29 iunie juriul va decide câștigătorii, iar ultima zi a festivalului e dedicată anunțării online a palmaresului

* Cu ocazia Centenarului „Paul Celan”, Primăria Muncipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Ministerul Federal al Afacerilor Europene şi Internaţionale al Republicii Austria prin Forumul Cultural Austriac București și Facultatea de Litere din București, Secția Germanistică, lansează proiectul „CELAN 100 – Printre cuvinte/ Unter den Wörtern” – ora 17:00, pe paginile de Facebook ale Muzeului Național al Literaturii Române și Forumului Cultural Austriac București. Expoziția reunește documente din arhiva Muzeului Național al Literaturii Române (fondul Alfred Margul-Sperber) și din arhiva personală Petre Solomon, prin amabilitatea fiului său, regizorul Alexandru Solomon, încercând să surprindă scurta existență a poetului, traducătorului și eseistului Paul Celan, parcurgând cele mai importante momente din viața sa, proiectate în contextul istoric

* Centrul Ceh Bucureşti prezintă, în fiecare zi de luni din perioada 1 – 22 iunie, noi evenimente din seria „Documentary Mondays”. Programul zilei:

  • „Documentary Mondays” începe cu proiecția filmului „Trabant: There and Back Again” (r. Dan Priban, 2019), un documentar despre trei aventurieri porniţi într-o călătorie prin lume, folosindu-se de un mijloc de transport neaşteptat – Trabantul. Călătoria începe în India, avansează către Nepal, traversează Munţii Himalaya şi ajunge în Pakistan, China, Uzbekistan, Rusia şi Ucraina, iar, în final, acasă

* Formația Luna Amară va transmite online un concert electric pe canalul oficial de YouTube. Streamingul va fi gratuit, dar activitatea trupei și a persoanelor implicate în producția video și audio poate fi susținută printr-o donație pe contul de Patreon

* Galați: De la ora 19:00, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” prezintă spre vizionare, pe YouTube, spectacolul „Retro”, de Alexandr Galin, regia: Mircea Cornişteanu. Premiera spectacolului a avut loc pe 14 ianuarie 2007. În distribuţie: Bujor Macrin, Carmen Albu, Lucian Pînzaru, Svetlana Friptu, Ioana Citta Baciu şi Liliana Lupan. Spectacolul va putea fi vizionat timp de o săptămână, gratuit

* Roma: Lucia Ghegu și Alexandra Oancea fac parte din grupul de 15 artiști în rezidență la Roma, care creează în cadrul celei XVIII-a ediții a expoziţiei internaționale de artă contemporană „Spazi Aperti”. Eveniment unic, inițiat de Accademia di Romania din Roma în anul 2002, pe baza unui concept original al artiștilor români bursieri „Vasile Pârvan”, „Spazi Aperti” 2020 va începe de la ora 19:00. Accademia di Romania din Roma lansează o platformă online și o expoziție virtuală, cu un conținut personalizat în care artiștii intervin și își expun creațiile. Platforma special creată, „spaziaperti.academy”, va deveni un mediu de arhivare a artei realizate de către artiștii în rezidență în anul 2020 la Roma, putând fi accesată și în viitor de către generațiile de artiști care nu vor avea experiența perioadei pe care o tranzităm astăzi. Platforma va fi lansată cu ocazia inaugurării expoziției virtuale „Spazi Aperti 2020” și va funcționa pe o perioadă de un an de la lansare. Conținutul site-ului va cuprinde o arhivă „Spazi Aperti”, o secțiune dedicată aparițiilor în presă, o secțiune dedicată expoziției actuale și o pagină de contact. Expoziția online din această ediție se va desfășura în intervalul 1 – 15 iunie și va cuprinde un portofoliu de lucrări amplu și inedit, proiecte video, artă tip colaj, compoziții muzicale, mesaje text, fotografie, ilustrație și pictură, iar artiștii vor contribui furnizând un conținut ce va modifica estetica site-ului la fiecare intervenție

* Campionatul Național de Șah online, în format două turnee închise, pe secțiuni masculin și feminin, cu câte 16 participanți. Se vor juca meciuri de câte 2 partide tur-retur, în faza grupelor câte un meci/zi de fiecare participant, în total 3 meciuri, de luni, 1 iunie, până miercuri, 3 iunie. Sferturile se joacă joi, 4 iunie, semifinalele se joacă vineri, 5 iunie, finalele mici pentru locurile 3-4 se joacă sâmbătă, 6 iunie, iar finalele mari pentru locurile 1-2 se vor juca duminică, 7 iunie. Orele de desfășurare a rundelor: zilnic de la ora 18:00 turneul feminin și de la ora 19:30 turneul masculin (1 – 7 iun.)

* Cluj-Napoca: Ziua Interacţiunii Om-Animal, ediţia a XX-a, aniversară, va avea loc în mediu virtual. Organizatorii, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca şi Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, vor organiza webinarii care vor cuprinde 20 de minute de expunere şi 10 minute de întrebări şi răspunsuri. Acestea vor avea loc în intervalul orar 10:00-14:30. Printre temele abordate se numără protejarea sănătăţii în interacţiunea cu animalele, starea de bine a animalelor de companie, mituri şi realitate în viaţa pisicilor şi sporturile canine

* Tulcea: Se reia pescuitul recreativ pe lacul Ciuperca din municipiu începând de astăzi, 1 iunie şi va fi permis în perioada 1-30 iunie. Pescarii trebuie să plătească o taxă pentru a avea acces la resursa piscicolă din lacul Ciuperca şi trebuie să respecte şi regulile de prevenţie impuse în contextul pandemiei cu noul coronavirus

*****

– Bruxelles: Are loc cea de-a 4-a rundă de negocieri între oficiali de la Londra și UE pe tema relației post-Brexit, prin videoconferință (1 – 5 iun.)

– Polonia: Senatul examinează modificările controversate ale regulilor de desfăşurare a alegerilor prezidenţiale (1-3 iun.)

– Cologny, Geneva, Elveția: Dialoguri online pe tema situației oceanelor, organizate de Forumul Economic Mondial (1 – 5 iun.)

– Valparaíso, Chile: Alocuțiune a președintelui Sebastián Piñera, prima de la instalarea crizei sociale

– Moscova: Președintele rus, Vladimir Putin, prezintă un plan de redresare economică a ţării

– Olanda: Redeschiderea cafenelelor, muzeelor și a școlilor secundare, în cadrul procesului de relaxare a măsurilor impuse de pandemia de Covid-19

– Istanbul: Redeschiderea Marelui Bazar, închis ca urmare a pandemiei de coronavirus

– Atena: Deschiderea cinematografelor în aer liber

– Ucraina: Reluarea transportului feroviar în toată țara, redeschiderea creșelor și a sălilor de sport (cu excepția piscinelor) și a plajelor din Kiev

– Varșovia: Senatul examinează modificările controversate ale regulilor alegerilor prezidențiale (1 – 3 iun.)

– Haga: Preluarea funcției de Președinte-Director General al companiei Heineken de către Dolf van den Brink

– Helsinki: Redeschiderea restaurantelor, bibliotecilor și a altor locuri publice

– Estonia îşi va deschide graniţele pentru cetăţeni din mai multe ţări europene începând cu această dată şi va renunţa la carantina obligatorie pentru călătorii din ţările cu rate mici de infectare cu noul coronavirus

– Turcia va redeschide de astăzi cafenelele, restaurantele, parcurile şi alte locuri publice, care au fost închise din martie pentru a limita răspândirea noului coronavirus. Interdicţiile de intrare şi de ieşire valabile pentru 15 provincii şi oraşe, inclusiv capitala Ankara şi centrul financiar Istanbul, vor fi ridicate, iar sălile de sport, piscinele, grădinile şi muzeele se vor redeschide şi ele

– Londra: Briefing cotidian de presă privind pandemia de coronavirus, în Downing Street

– Regatul Unit al Marii Britanii: Începând cu această dată, vor fi relaxate noi măsuri impuse ca urmare a limitării răspândirii noului coronavirus: redeschiderea parţială a şcolilor

– Ciudad de Mexico: Redeschiderea restrânsă a parcurilor

– Tanzania: Redeschiderea universităților și reluarea competițiilor sportive

– Thailanda: Debutul celei de-a treia etape a redeschiderii economiei

– Madrid: Ministerul spaniol al Sănătăţii organizează un briefing coptidian de presă pe tema pandemiei de coronavirus

– Geneva: Elveţia: Conferinţă de presă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pe tema pandemiei de Covid-19

– Spania: Redeschiderea piscinelor, restaurantelor şi centrelor comerciale

– Vilnius, Lituania: Sunt programate concerte în aer liber, care marchează „victoria asupra coronavirusului”

– Miami Beach, SUA: Este programată redeschiderea plajelor

– Africa de Sud: Intră în vigoare relaxarea unor restricţii: redeschiderea magazinelor şi autorizarea punerii în vânzare a băuturilor alcoolice

– Vatican: După aproape trei luni de la închidere din cauza pandemiei de Covid-19, Muzeele și Grădinile Vaticanului vor fi redeschise publicului de astăzi

– Bosnia și Herțegovina: Vor fi redeschise frontierele cu Croaţia, Muntenegru şi Serbia şi vor fi ridicate restricţiile la zborurile comerciale. Vor fi permise, de asemenea, călătoriile de afaceri, în scop medical sau pentru participarea la funeralii în Bosnia

– Roma: Redeschiderea Colloseumului

– Norvegia: Redeschiderea barurilor și a parcurilor de distracţii

– Grecia: Redeschiderea școlilor primare și a creșelor

– Albania: Redeschiderea frontierelor de stat și a hotelurilor

– Georgia: Redeschiderea restaurantelor și a centrelor comerciale

– Londra: Fondatorul Wikileaks, Julian Assange, participă prin videoconferință la o audiere de procedură în cazul cererii de extrădare a SUA

– Kuala Lumpur, Malaezia: Termen în procesul lui Najib Razak, în scandalul 1MDB (1 – 3 iun.)

– Alger, Algeria: Procesul lui Karim Tabbou, figure emblematică a mişcării de protest Hirak, care este acuzat de atentat la moralul armatei

– Teheran: Conferință de presă cotidiană a Ministerului Sănătății din Iran, pe tema epidemiei de Covid-19

– Alger: Prima legătură maritimă între Alger și Marsillia, după închiderea frontierelor maritime

– Andorra: Redeschiderea frontierelor pentru vizitatorii francezi și spanioli

– Rusia: Redeschiderea mallurilor, a magazinelor nealimentare, a parcurilor şi a pieţelor, dar și redeschiderea treptată a sanatoriilor, după două luni de la închidere. Tot de astăzi, moscoviţii vor beneficia de o relaxare a regimului de autorizare, având dreptul să iasă din casă la plimbare, şi pentru a face sport şi mişcare în aer liber, dar numai individual şi în conformitate cu un orar stabilit de primărie

– New York, SUA: Este programat un zbor de test pentru repunerea în serviciu a aeronavelor Boeing 737 MAX

– Suedia: Compania aeriană scandinavă SAS reia zborurile

– Germania: Lufthansa reia zborurile europene

– Riad, Arabia Saudită: Este așteptată intrarea în vigoare a unei noi reduceri la producția de petrol saudit

– Riad: Închiderea sitului petrolier offshore de la Khafji, pentru o lună

– Bagdad, Irak: Vizita unei delegații americane pentru un „dialog strategic” (1 – 30 iun.)

– Dubai, Emiratele Arabe Unite: Tim Clark urmează să-și prezinte demisia din funcția de președinte al companiei aeriene Emirates Airlines

– Atlanta, SUA: Sunt marcați 40 de ani de la prima emisie a canalului american CNN

– Londra: Continuă concertele de muzică clasică la Wigmore Hall, fără public

– Madrid: Cluburile din primele două ligi valorice de fotbal din Spania încep antrenamentele colective

– Belgrad: Serbia permite fanilor să asiste din tribune la meciurile de fotbal, dar cu condiţia să respecte regulile de distanţare socială. Suporterii vor trebui să stea la un metru distanţă

– Londra: Competiţiile sportive se pot relua în Marea Britanie de la 1 iunie

– Newcastle, Regatul Unit: Reluarea curselor de cai

– Tokyo: Este așteptată reluarea campionatului intern de baseball

Marți, 2 iunie

– Senat

* Şedinţa Biroului permanent şi ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* Lucrări în Comisiile permanente

  • ora 10:00 – Comisia pentru sănătate publică (online)
  • ora 11:30 – Comisia pentru mediu
  • ora 12:00 – Comisia pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic
  • ora 12:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – online
  • ora 13:00 – Comisia pentru administraţie publică
  • ora 14:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – la sediul Senatului, sala 4044 (online)

– Camera Deputaților

* ora 10:00 – Activități în Comisiile parlamentare (online)

* Uniunea Salvaţi România (USR) lansează o invitaţie deschisă tuturor profesioniştilor pentru a-şi trimite candidaturile (CV-urile) în vederea alegerii celei mai competente persoane care să fie nominalizată din partea partidului în comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Aplicaţiile pot fi trimise până astăzi, 2 iunie, ora 12:00, la adresa de e-mail usr@cdep.ro. Uniunea Salvaţi România are dreptul legal, la fel ca şi celelalte partide politice, de a face nominalizări pentru comitetul de reglementare al ANRE. Decizia asupra desemnării persoanelor se va lua, potrivit legii, în Comisiile parlamentare permanente şi în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului

* La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie aplicaţia „dosar electronic” devine operaţională şi pentru Secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu trei luni în avans faţă de calendarul estimat iniţial, astfel că dosarul electronic este disponibil pentru toate secţiile şi formaţiunile de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procesul de înrolare în aplicaţie este din acest moment deschis pentru părţi şi apărătorii acestora, cetăţenii interesaţi trebuind să urmeze procedura de înregistrare detaliată în secţiunea corespunzătoare de pe pagina de Internet a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – www.scj.ro

* Dezbaterea cu tema „Legea dării în plată 2020” organizată de Societatea de Științe Juridice și Baroul București – ora 19:30, Str. Turturelelor 50. Speakerii invitați sunt membri JURIDICE PLATINUM și alți profesioniști. Dezbaterile sunt transmise LIVE online gratuit pe homepage JURIDICE. Invitați: Gabriel Marin, șef serviciu litigii BRD-GSG, Aurelian-Marian Murgoci-Luca, jud. Aurelian-Marian Murgoci-Luca, președinte Judecătoria sectorului 5, av. Bogdan Palade, av. Cosmin Șovar, FIRON BAR-NIR,  av. dr. Nicolae-Horia Țiț, director INPPA-Iași, moderator av. prof. univ. dr. Marieta Avram, Founding lawyer AVRAM LAW

* „Energie la tine acasă” – videoconferinţă News Energy.forum – ora 10:00

* Telekom Romania lansează „Starea de Noutate” – ora 10:00

* Conferinţă de presă de lansare a IBAN în lei Paysera & Libra Internet Bank – ora 11:00

* Are loc o întâlnire între Asociaţia Companiilor de Distribuţie de Bunuri din România şi reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi ai Ministerului Economiei privind acoperirea nevoilor economiei româneşti din punct de vedere al produselor agroalimentare autohtone

* Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75% pe an, de la 2% pe an, începând de astăzi, 2 iunie. Totodată, BNR a hotărât reducerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,25% pe an, de la 1,50% pe an, şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) la 2,25% pe an, de la 2,50% pe an, şi păstrarea nivelurilor ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit

* Depozitarul Central distribuie dividende pentru acţionarii Farmaceutica Remedia SA (simbol RMAH), în perioada 2 iunie 2020 – 2 iunie 2023. Acţionarii care beneficiază de dividende sunt cei înregistraţi în registrul acţionarilor emitentului, la data de 15 mai 2020

* Suceava: Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava se redeschide de astăzi, 2 iunie şi pentru acordarea asistenţei medicale pacienţilor cu patologii non-COVID, în special pentru urgenţe medicale şi chirurgicale

* În perioada 2 – 5 iunie, are loc înscrierea la Evaluarea Naţională pentru elevii claselor a VIII-a, probele urmând a se desfășura în perioada 15 – 18 iunie, în condiţii speciale impuse de pandemia de Covid-19

* Un număr de 7.156 de elevi din clasa a VIII-a şi 5.666 – din clasele a XII-a Zi şi a XIII-a seral/FR participă la activităţile educaţionale organizate de unităţile de învăţământ din Capitală în perioada 2 – 12 iunie

* Jud. Gorj: La nivelul judeţului Gorj, de astăzi, vor reveni la şcoală 3.877 de elevi din anii terminali. Dintre aceştia, 2.140 de elevi se vor pregăti pentru evaluarea naţională şi 1.737 pentru bacalaureat

* Suceava: Unităţile de învăţământ din municipiul Suceava se redeschid de astăzi, pentru elevii care vor care vor face pregătire în perioada 2 – 12 iunie, pentru examenele de evaluare naţională şi de bacalaureat

* Teatrul Naţional din Bucureşti (TNB) reia difuzarea conferinţelor pe canalul de Youtube al TNB. Astăzi Aurora Liiceanu susţine prelegerea despre „Inconfortul psihologilor: incertitudini şi ezitări” (conferinţa a fost susţinută la data de 1 aprilie 2018)

* În luna iunie (2 – 30 iun.), în fiecare zi de marţi, Institutul Cervantes din Bucureşti oferă ocazia cinefililor de a viziona gratuit, pe platforma Vimeo, o serie de şase scurtmetraje selecţionate la ediţiile din 2018 şi 2019 ale Festivalului Internaţional de Film de la Huesca. Programul zilei:

  • „Una noche con Juan Diego Botto”/„O noapte cu Juan Diego Botto”, Spania, regia: Teresa Bellon şi Cesar F. Calvillo, 2019, cu Juan Diego Botto, Cristina Soria. Proiecţiile sunt disponibile 48 de ore, începând cu ora 21:00

* Suceava: Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” reia, gradual, activitatea cu publicul în funcţie de evoluţia contextului epidemiologic naţional şi de recomandările instituţiilor abilitate. Într-o primă etapă, sunt reluate activităţile de împrumut la domiciliu şi restituire de documente de bibliotecă, redeschizându-se secţiile de Împrumut pentru adulţi şi Împrumut pentru copii de la sediul central, respectiv filialele de cartier Burdujeni şi Obcini

* Jud. Prahova: Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, în colaborare cu Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale” Ploieşti, organizează online expoziţia „Ilustraţii din cuvinte – expoziţie de caligrafie”, ediţia a V-a. Scopul expoziţiei este de a readuce în atenţia publicului larg Caligrafia – arta de a scrie frumos de mână, într-un secol XXI în care această artă a fost înlocuită de către noile tehnologii informaţionale. Expoziţia prezintă lucrările elevilor participanţi în cadrul proiectului educaţional „Caligrafia – arta scrisului”, coordonat de prof. dr. Elena Butunoi şi muzeograf Monica Cîrstea

* Jud. Braşov: Sanctuarul de urşi de la Zărneşti se va redeschide marţi, 2 iunie, pentru turişti, administratorii rezervaţiei pregătind, pentru protecţia vizitatorilor, o serie de măsuri de distanţare: vor fi doar trei intrări, la orele 9:00, 10:00 şi 11:00 dimineaţa, iar numărul maxim de persoane în fiecare dintre acestea va fi 20, plus ghidul rezervaţiei. Totodată, în magazinul de suveniruri va intra câte o familie sau un grup venit cu aceeaşi maşină, iar televizorul pe care rulează filmul de prezentare a fost instalat afară, pentru a evita intrarea în spaţii închise a persoanelor care nu fac parte din aceeaşi familie/grup de prieteni. Vizita se va efectua doar în aer liber, pe trasee bine delimitate cu respectarea distanţei de siguranţă şi cu fluxuri de vizitatori separate

*****

– Berlin: Vizita ministrului ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, și a șefului biroului prezidențial, Andriy Yermak

– Franța: Începe cea de-a doua etapă de ridicare a restricțiilor impuse împotriva răspândirii noului coronavirus

– Londra: Briefing cotidian de presă privind pandemia de coronavirus din Downing Street

– Alger, Algeria: Nou proces al lui Abdelghani Hamel, fost director general al securității naționale, pentru „delapidarea pământului” și „abuz de putere”

– Teheran, Iran: Prezentare zilnică de presă a Ministerului Sănătății Iranian cu privire la pandemia cu Covid-19

– Singapore: Redeschidere parțială a școlilor, a locurilor de muncă

– Italia: Compania aeriană Alitalia reia o serie de zboruri către New York și Spania

– Moscova: Deschiderea procesului pentru „datorii neplătite” împotriva Adunării Naționale

– SUA: Alegeri primare democrate în statele New Jersey, Montana, New Mexico și Dakota de Sud

– Riad, Arabia Saudită: Conferință virtuală a donatorilor pentru Yemen

– Roma: Redeschiderea expoziției dedicate pictorului și arhitectului italian, Rafael – la Scuderie del Quirinale (2 iun. – 30 aug.)

– Austria: Reluarea Campionatului intern de fotbal

Miercuri, 3 iunie

– Senat

* Lucrări în Comisiile permanente

– Camera Deputaților

* ora 10:00 – Ședință în plen

* La finalizarea dezbaterilor – Vot electronic la distanță

* La finalizarea votului electronic la distanță – Ședința Biroului permanent și Ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare – Sala „Mihai Viteazu”, Sala de ședință a Comisiei juridice, de disciplină și imunități

* Cluj-Napoca: Ședință ordinară a Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca – ora 14:00, online

* Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat pentru data de astăzi, discutarea sesizării privind Legea referitoare la prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale, care stipulează că data alegerilor locale este stabilită de către Parlament

* Dezbaterea cu tema  „Specificul infracțiunilor de malpraxis medical” organizată de Societatea de Științe Juridice și Baroul București – ora 19:30, Str. Turturelelor 50. Speakerii invitați sunt membri JURIDICE PLATINUM și alți profesioniști. Dezbaterile sunt transmise LIVE online gratuit pe homepage JURIDICE. Invitați: jud. dr. Codruţa Alb, Tribunalul Maramureş, prof. univ. dr. Diana Iliescu-Bulgaru, director Institutul de Medicină Legală Iași, dr. Mihaela Mazilu-Babel, cercetător independent, av. dr. Sorin-Dinu Măduța, Baroul Bucureşti, moderator: proc. Alexandra Șinc, formator Institutul Național al Magistraturii

* Ședința Consiliului Național al Audiovizualului – ora 10:00

* Înscrierile candidaților pentru Bacalaureat 2020 se fac în perioada 3 – 10 iunie

* Ziarul Financiar organizează evenimentul „ZF #TeamWork”, între orele 10:00 – 11:30, care are ca subiect sistemul de învăţământ. Cu această ocazie, vor fi identificate soluţii cu privire la utilizarea tehnologiei pentru a îmbunătăţi comunicarea dintre reprezentanţii instituţiilor de învăţământ, administratorii IT, profesori, elevi şi părinţi, cu obiectivul de a continua activitatea şcolară în condiţii optime, chiar şi atunci când prezenţa fizică nu este posibilă

* Radio România Muzical și Orchestrele Radio România organizează, la Sala Radio, o serie de concerte susținute fără spectatori, în cadrul proiectului „Concertele roz” (3 iun. – 9 iul.), ce pot fi ascultate în direct, pe frecvențele Radio România Muzical și Radio România Cultural. Concertele pot fi urmărite, de asemenea, în format video pe conturile Facebook și Youtube Radio România Muzical și Orchestrele și Corurile Radio România. Astăzi, violonistul Gabriel Croitoru și pianistul Horia Mihail vor prezenta Sonatele nr. 1 op. 12 nr. 1 în Re major și nr. 5 op. 24 în Fa major „a Primăverii” de Ludwig van Beethoven. Recitalul va fi prezentat de Irina Cristina Vasilescu

* Concert „LIVE… de ziua mea!” susținut de Aurelian Temișan, online – ora 20:45, pe patforma vStage.ro.

*****

– Bruxelles: Șeful pentru Climă al Comisiei Europene, Frans Timmermans, prezintă o evaluare a planurilor naționale de energie și climă ale statelor membre ale UE

– Bruxelles: Guvernul belgian relaxează măsurile de izolare, destinate în special culturii, industriei hoteliere și catering (cafenele-restaurante)

– Berlin: Consiliul Miniștrilor ia o decizie preconizată privind redeschiderea frontierelor cu țările europene

– Florența: Redeschiderea pentru public a Galeriei Uffizi

– Italia: Redeschiderea frontierelor pentru turiști și a aeroporturilor

– New York: Adunarea generală anuală a acționarilor companiei Thomson Reuters, desfășurată online

– Paris: Lansarea platformei video online Salto, creată de canalele France Télévisions, TF1 și M6

– Franța: Editura franceză Editions Stock publică autobiografia regizorului și actorului american, Woody Allen, intitulată „Soit dit en passant”

Joi, 4 iunie

* Ședința Consiliului Național al Audiovizualului – ora 10:00

* Violonistul Alexandru Tomescu va susține un recital online în seria „Qreator – Home Toghether Edition”. Artistul va interpreta – pe vioara Stradivarius Elder-Voicu – piese compuse de Johann Sebastian Bach, Niccolò Paganini, Eugène Ysaÿe, Ciprian Porumbescu, George Enescu, Grażyna Bacewicz și Fritz Kreisler. Recitalul va începe la ora 19:30 şi va fi transmis pe paginile de Facebook Radio România Muzical și Qreator

* Jud. Buzău: De la ora 18:00, Aluniș Art Center, un nou spațiu expozițional, de rezidență artistică și tabere creative, își deschide porțile în Str. Aluniș nr. 39, comuna Colți, județul Buzău, odată cu vernisajul primei sale expoziții: „Amber of the Moment”. Expun artiștii Florin Menzopol, Ștefan Daniel Lăzărescu și Dumitrache Ciprian, într-o expoziție colectivă de artă vizuală, însoțită de un text critic semnat de curatoarea Ana-Daniela Sultana-Cipariu. Expoziția „Amber of the Moment” poate fi vizitată în perioada 4 iunie – 24 iulie și face parte din programul expozițional conceput de inițiatoarea și coordonatoarea proiectului Aluniș Art Center, Iulia Gabriela Sîrbu

* Italia: În perioada 16 aprilie – 24 iunie, Accademia di Romania in Roma organizează, pe pagina de Facebook a instituției, proiectul Muzicieni români la Roma. Stagiunea muzicală a Accademia di Romania in Roma. Astfel, în cadrul acestei mini-stagiuni muzicale virtuale au acceptat invitația Accademia di Romania in Roma de a participa la acest proiect următorii muzicieni: violoniștii Remus Azoiței (România/Marea Britanie), Clara Cernat (România/Franța), Mălina Ciobanu (România/Germania), Gabriel Croitoru (România), Vlad Maistorovici (România), pianiștii Dana Ciocârlie (România/Franța), Mara Dobrescu (România/Franța), Thierry Huillet (Franța), Diana Ionescu (România), Horia Mihail (România), flautistul Matei Ioachimescu (România/Austria), violonceliștii Marin Cazacu (România) și Ștefan Cazacu (România), soprana Rodica Vica (România/Austria), pianista de jazz Ramona Horvath (România/Franța), acordeonistul Ghenadie Rotari (Republica Moldova/Italia) și Ansamblul Imago Mundi (România). Proiectul se desfășoară în colaborare cu Asociația Culturală „ISVOR” din București, Asociația Culturală Româno-Italiană „Propatria” din Roma, Centrul Național de Artă Tinerimea Română din București, Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, Radio România Muzical și „Vibrate! Festival Brașov”. Stagiunea muzicală virtuală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Accademia di Romania in Roma: https://www.facebook.com/AccademiaDiRomania/. Din program:

  • ora 15:00 (ora 16:00, ora României) – 111 ani de la nașterea lui Paul Constantinescu, Dana Ciocârlie (pian, România/Franța). Piesă: „Joc dobrogean” de Paul Constantinescu

* Pentru a aniversa 100 de ani de la recunoașterea internațională a Marii Uniri, Romfilatelia introduce în circulație, de astăzi, emisiunea de mărci poștale „Centenarul Tratatului de la Trianon”, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul online: http://romfilatelia.ro/store/

*****

– Bruxelles: Conferință video a miniștrilor justiției din UE

– Bruxelles: Conferință video a miniștrilor transporturilor din UE

– Burundi: Anunțarea rezultatelor alegerilor prezidențiale

– Frankfurt: Conferință de presă a Băncii Centrale Europene (BCE) pe tema politicii monetare din zona euro

– Tunis: Ultima etapă a izolării, și încheierea perioadei în care premierului i-au fost atribuite prerogative speciale

– Tunis: Reluarea cursurilor pentru elevii din clasele terminale, școlile rămânând în continuare închise

– Beijing/Hong Kong: Sunt marcați 31 de ani de la represiunea manifestațiilor din Piața Tiananmen

– Dunkerque, Franța: Manifestări de marcare a 80 de ani de când a luat sfârșit evacuarea forțelor aliate repliate la Dunkerque

– Londra: Marea Britanie găzduiește conferința „Gavi Vaccine Alliance”

– Istanbul: Companiile aeriene turce reiau zborurile interne suspendate din cauza pandemiei de coronavirus

Vineri, 5 iunie

* „Un virus numit OPERĂ” este noul generic sub care Luminița Arvunescu, realizatoare de emisiuni muzicale, și Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, în parteneriat cu Radio România Muzical, readuc proiectul de succes „Opera FANtastica” – adresat, în primul rând, iubitorilor muzicii clasice. De data aceasta, întâlnirile vor fi virtuale și se vor desfășura, atât pe pagina de Facebook a asociației: https://www.facebook.com/asociatia.muzicaartacultura/ și pe canalul YouTube: https://www.youtube.com/channel/UCfZiDeR9wXzrZLOWPFnl9YA/featured, cât și pe pagina de Facebook a postului Radio România Muzical: https://www.facebook.com/Radio-Rom%C3%A2nia-Muzical-227784404990/, în perioada 9 mai – 14 iunie, de la ora 18:00. Proiect realizat de: Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Radio România Muzical. Printre partenerii media: Radio România Cultural.  Programul zilei:

  • Soprana Rodica Vică (Viena) – ora 18:00

* Cea de-a 22-a ediție a festivalului Très Court se va derula online din 5 până în 14 iunie, pe www.trescourt.com, cu ajutorul structurilor culturale din 20 de țări. În România, festivalul este coordonat de Institutul Francez din România, cu susținerea Orange, în parteneriat cu Organizația Internațională a Francofoniei. Alături de Institutele Franceze din Cluj-Napoca, București, Iași și Timișoara, festivalul este susținut de instituții și asociații din Oradea, Baia Mare, Râșnov, Pitești, Zalău, Arad și Bistrița

*****

– Federația Sfântul Cristofor și Nevis: Alegeri legislative

– Stockholm: Termen în procesul Annei Lidstedt, fostă ambasadoare suedeză în China, pentru negocieri oficiale în vederea obținerii eliberării editorului Gui Minhai

– Doha, Qatar: Cea de-a 3-a aniversare a embargoului împotriva Qatarului

– Slovenia: Reluarea Campionatului intern de fotbal

– Bulgaria: Reluarea Campionatului intern de fotbal

Sâmbătă, 6 iunie

* „Un virus numit OPERĂ” este noul generic sub care Luminița Arvunescu, realizatoare de emisiuni muzicale, și Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, în parteneriat cu Radio România Muzical, readuc proiectul de succes „Opera FANtastica” – adresat, în primul rând, iubitorilor muzicii clasice. De data aceasta, întâlnirile vor fi virtuale și se vor desfășura, atât pe pagina de Facebook a asociației: https://www.facebook.com/asociatia.muzicaartacultura/ și pe canalul YouTube: https://www.youtube.com/channel/UCfZiDeR9wXzrZLOWPFnl9YA/featured, cât și pe pagina de Facebook a postului Radio România Muzical: https://www.facebook.com/Radio-Rom%C3%A2nia-Muzical-227784404990/, în perioada 9 mai – 14 iunie, de la ora 18:00. Proiect realizat de: Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Radio România Muzical. Printre partenerii media: Radio România Cultural. Programul zilei:

  • Dirijorul Gabriel Bebeșelea (Sibiu) – ora 18:00

* Italia: În perioada 16 aprilie – 24 iunie, Accademia di Romania in Roma organizează, pe pagina de Facebook a instituției, proiectul Muzicieni români la Roma. Stagiunea muzicală a Accademia di Romania in Roma. Astfel, în cadrul acestei mini-stagiuni muzicale virtuale au acceptat invitația Accademia di Romania in Roma de a participa la acest proiect următorii muzicieni: violoniștii Remus Azoiței (România/Marea Britanie), Clara Cernat (România/Franța), Mălina Ciobanu (România/Germania), Gabriel Croitoru (România), Vlad Maistorovici (România), pianiștii Dana Ciocârlie (România/Franța), Mara Dobrescu (România/Franța), Thierry Huillet (Franța), Diana Ionescu (România), Horia Mihail (România), flautistul Matei Ioachimescu (România/Austria), violonceliștii Marin Cazacu (România) și Ștefan Cazacu (România), soprana Rodica Vica (România/Austria), pianista de jazz Ramona Horvath (România/Franța), acordeonistul Ghenadie Rotari (Republica Moldova/Italia) și Ansamblul Imago Mundi (România). Proiectul se desfășoară în colaborare cu Asociația Culturală „ISVOR” din București, Asociația Culturală Româno-Italiană „Propatria” din Roma, Centrul Național de Artă Tinerimea Română din București, Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, Radio România Muzical și „Vibrate! Festival Brașov”. Stagiunea muzicală virtuală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Accademia di Romania in Roma: https://www.facebook.com/AccademiaDiRomania/. Din program:

  • ora 15:00 (ora 16:00 ora României): 137 de ani de la moartea lui Ciprian Porumbescu – Gabriel Croitoru (vioară, România) și Horia Mihail (pian, România). Piesă: „Balada” de Ciprian Porumbescu (înregistrare video COOLsound 100)

*****

– China: Redeschiderea universităților din Beijing

– Spania: Se încheie starea de urgență

– Atena: Sezonul Superligii elene de fotbal se va relua în zilele de 6 şi 7 iunie, după ce a încheiat un acord cu guvernul pentru a implementa măsurile de siguranţă necesare pentru ca meciurile să se poată juca cu porţile închise

Duminică, 7 iunie

* „Un virus numit OPERĂ” este noul generic sub care Luminița Arvunescu, realizatoare de emisiuni muzicale, și Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, în parteneriat cu Radio România Muzical, readuc proiectul de succes „Opera FANtastica” – adresat, în primul rând, iubitorilor muzicii clasice. De data aceasta, întâlnirile vor fi virtuale și se vor desfășura, atât pe pagina de Facebook a asociației: https://www.facebook.com/asociatia.muzicaartacultura/ și pe canalul YouTube: https://www.youtube.com/channel/UCfZiDeR9wXzrZLOWPFnl9YA/featured, cât și pe pagina de Facebook a postului Radio România Muzical: https://www.facebook.com/Radio-Rom%C3%A2nia-Muzical-227784404990/, în perioada 9 mai – 14 iunie, de la ora 18:00. Proiect realizat de: Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Radio România Muzical. Printre partenerii media: Radio România Cultural. Programul zilei:

  • Tenorul George Vîrban (München) – ora 18:00

*****

– Los Angeles: Manifestări de comemorare a 40 de ani de la moartea scriitorului Henry Miller

– Fort Worth, SUA: IndyCar – cursa Genesys 300, fără spectatori

* * * * *