Cod portocaliu de furtună ce vizează mai multe zone din ţară

Meteorologii au emis un nou cod portocaliu de furtună ce vizează Moldova, Transilvania, Maramureșul, nordul și nord-estul Munteniei, precum și zona de munte. Acesta va intra în vigoare peste o oră și va fi valabil până mâine dimineață la ora 4:00.
Un cod galben de instabilitate atmosferică este de altfel deja în vigoare în nordul și centrul teritoriului, la deal și la munte, precum și local în sud și est. Va fi și canicula astăzi între orele 12:00 și 19:00 în cea mai mare parte a Munteniei, în vestul Dobrogei, local în Oltenia și în sudul Moldovei./rpatulea/pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 iulie)