Un tribunal din România l-a condamnat pe fostul ministru Darius Vâlcov la închisoare

Un tribunal din România l-a condamnat marți pe fostul ministru de finanțe, Darius Vâlcov, la șase ani și jumătate de închisoare pentru luare de mită și trafic de influență în acordarea de contracte publice, în una dintre cele mai corupte țări din Uniunea Europeană. Vâlcov, în vârstă de 43 de ani, a fost și consilier economic guvernamental și a conceput multe dintre controversatele reduceri de impozite și limitări de prețuri ale Partidului Social Democrat în perioada de guvernare, a negat comiterea vreunei ilegalități. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. În 2018, Darius Vâlcov a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de influență și spălare de bani într-un alt dosar, sentință contestată cu apel. Ambele cazuri privesc corupția în acordarea de contracte publice în perioada când Vâlcov îndeplinea funcția de primar al orașului Slatina, în perioada 2004 – 2012, au anunțat procurorii anticorupție. Procurorii au obținut mai multe condamnări în ultimii ani împotriva unor parlamentari, miniștri și primari, inclusiv împotriva fostului lider al social-democraților, Liviu Dragnea. Anchetele lor în rândul formațiuilor politice au expus conflicte de interes, abuz de putere, fraudă și cazuri de acordare de contracte publice în schimbul mitei. Încercările repetate ale social-democraților de a dezincrimina o parte dintre acuzațiile de corupție, de a modifica sarcina probei și de a micșora pedepsele, până la momentul moțiunii de cenzură de anul trecut, au alarmat Bruxelles-ul și au declanșat cele mai mari manifestații stradale din România ultimelor decenii. Transparency International a clasat, anul trecut, România și Ungaria drept cele mai corupte națiuni după Bulgaria din totalul celor 27 de state membre UE. Sistemul de justiție din România este monitorizat de Bruxelles.(www.reuters.com – 21 iulie)/cstoica/sdm2