Autoritățile au anunțat peste 2.000 de noi cazuri de COVID-19 din aproape 25.000 de teste efectuate

Realizator: Astăzi la prânz, pentru a patra zi consecutiv, autoritățile au anunțat peste 2.000 de noi cazuri de COVID-19 din aproape 25.000 de teste efectuate. Bucureștiul a raportat din nou cel mai ridicat bilanț zilnic la nivel național, dar multe alte județe au înregistrat un număr mare de infectări, majoritatea din Moldova. Iași, Neamț, Vaslui, Bacău și Suceava au peste sau aproape 100 de cazuri, alături de Timiş. La terapie intensivă sunt în prezent 583 de pacienți, cei mai mulți de până acum. Aproape o treime dintre ei sunt intubați. În spitale sunt internate peste 7.700 de persoane confirmate cu noul coronavirus, alte mai bine de 18.000 sunt în izolare la domiciliu sau instituționalizat. Rata de infectare a depășit în România un caz de COVID-19 la mia de locuitori, raportat la ultimele 14 zile. Acest indicator este luat în calcul de numeroase state pentru a stabili gradul de risc al celor care vin din străinătate, iar autoritățile naționale stabilesc în funcție de această evoluție impunerea sau ridicarea unor restricții, a amintit în ministrul sănătății, Nelu Tătaru.
Nelu Tătaru: Avem acel indice de 1,5. Depășirea lui va duce la închiderea restaurantelor, teatrelor și cinematografelor, precum avem și acei indici de până în 3 și peste 3, care vor reglementa și atitudinea desfășurării activității școlare în acele localități. Scenariile sunt pregătite, adaptarea se face la nivel local, descentralizat, cu supraveghere de la nivelul Ministerul Sănătății, guvernului, Ministerului Educației, în vederea desfășurării și adaptării la fiecare caz în parte, dar la fiecare localitate în parte de comitetele județene pentru situații de urgență, în evaluarea pe care o fac DSP-urile. După cum știți, fiecare activitate este reglementată de anumite norme; ele trebuie să desfășoare în acele norme. La începutul acestei pandemii spuneam că nu vom avea un an normal ca ceilalți ani. Nu am avut sărbători pascale la fel ca în ceilalţi ani, nu am avut Rusalii, n-am avut concedii. Haideți să înțelegem că dincolo de ce suportă în acest moment corpul medical şi ce suportă spitalele trebuie să păstrăm acele reglementări din pre-spital: portul măștii, distanțare, dezinfectant, evităm acele locuri aglomerate. În măsura în care putem păstra niște precauții, putem desfășura şi nişte activități.
Realizator: Ministrul sănătatea fost astăzi la Iaşi, unde se înregistrează o creștere importantă a numărului de cazuri noi de COVID-19. 172 au fost anunțate astăzi în județ, cele mai multe după București. Situația este analizată mai ales în contextul apropierii unuia din cele mai importante evenimente pe care le găzduieşte oraşul, manifestările de sărbătoarea religioasă Sfânta Parascheva, la care în mod tradițional participă foarte multă lume. Au fost ani în care au fost prezenţi și 100.000 de oameni. Celor care vor să fie prezenți la Iași pe 14 octombrie li se reamintește în mod deosebit de importanța respectării măsurilor de siguranță sanitară. De altfel, în toată țara s-au intensificat în această perioadă controalele privind respectarea normelor impuse de autorități, iar polițiștii atrag atenția că nu vor să aplice sancțiuni, dar nu vor tolera nerespectarea legii.#HUN/rpatulea/ilapadat

 

RADIO ROMĂNIA ACTUALITĂŢI (3 octombrie)