Guvernul pregătește încă o rectificare bugetară

La noi în țară guvernul pregătește încă o rectificare bugetară necesară, spune premierul Ludovic Orban, pentru că în parlament s-au adus modificări importante anterioarei rectificări, iar astfel au fost afectate programele de sprijin pentru redresarea economiei. În privința bugetului pentru anul viitor, șeful guvernului a dat din nou asigurări că nu sunt luate în calcul majorări de taxe.

Ludovic Orban: Obiectivul nostru este să adoptăm proiectul de buget până în data de 31 decembrie, cel mai probabil după învestirea guvernului, între Crăciun și Anul Nou. Viitorul buget va ţine cont de realitatea economică din România şi va urmări în primul rând să asigure resursele necesare pentru investiții în dezvoltarea, a infrastructurii de transport, a infrastructurii energetice, a infrastructurii de sănătate publică, a infrastructurii școlare infrastructurii de comunicații de care are nevoie. Pe de altă parte, îi vom prevedea toate resursele financiare necesare pentru a putea asigura plata pensiilor, plata salariilor. De asemenea, va trebui să gândim foarte bine asigurarea părţii de cofinanțare care să ne permită absorbția fondurilor europene. La baza construcției bugetare, am anunțat că nu vom introduce nicio taxă suplimentară şi nu vom crește taxele și impozitele./csimion/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 31 octombrie