Rezultatele alegerilor din Statele Unite, pe muchie de cuţit

Rezultatul alegerilor prezidenţiale din Statele Unite este încă incert, acesta fiind dependent de câteva state unde rezultatele ar putea să nu fie cunoscute pentru următoarele câteva zile. Preşedintele Trump a declarat că, în ceea ce îl priveşte, el a câştigat alegerile şi orice încercare de a contesta această victorie va fi adusă înaintea Curţii Supreme. El nu a prezentat nicio dovadă pentru această afirmaţie. „Aceasta este o fraudă majoră la adresa naţiunii noastre. Dorim ca legea să fie folosită corespunzător. Aşa că vom merge la Curtea Supremă a Statelor Unite. Dorim oprirea voturilor. Nu vrem să găsească voturi la 4 dimineaţa şi să le pună pe listă. Bine? Este un moment foarte trist. Pentru mine este un moment foarte trist şi vom câştiga. În ceea ce mă priveşte, am câştigat deja”, a declarat Donald Trump. Domnul Trump şi-a asumat victoria în Florida, Ohio şi Texas şi a estimat noi succese în Georgia şi Carolina de Nord. De asemenea a sugerat că va câştiga în Pennsylvania. Contracandidatul lui Trump, Joe Biden, ar putea încă să câştige Arizona şi state esenţiale ca Wisconsin şi Michigan. Vorbind susţinătorilor, Biden a afirmat că încă mai crede că este pe drumul spre victorie şi că alegerile nu se încheie până când toate voturile nu vor fi numărate. „Am putea afla rezultatele cel mai devreme mâine dimineaţă. Dar s-ar putea să dureze puţin mai mult, după cum am spus de la început. Nu este de competenţa mea sau a lui Donald Trump să declarăm câştigătorul acestor alegeri. Este decizia poporului american. Dar eu sunt optimist în ce priveşte rezultatul”, a afirmat Joe Biden. America pare să se îndrepte spre un scenariu de coşmar, transmite corespondentul BBC la Casa Albă. După o campanie care a divizat naţiunea, ar putea dura zile sau săptămâni până când ţara va afla cine a câştigat alegerile prezidenţiale. Valul albastru pe care îl speraseră democraţii nu s-a materializat şi totul pare să stea pe muchie de cuţit. Totul pare să atârne de statele Wisconsin, Pennsylvania şi Michigan. Aceste state nu au declarat rezultatele şi rezultatele finale ar putea veni abia vineri. Există posibilitatea să apară dispute legale. Aceste alegeri nu au rezolvat încă nimic./aionita/ovidiu/aionescu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 4 noiembrie