Statele americane de pe Coasta de Est au încheiat votarea

Realizator: În SUA s-au închis la această oră primele secţii de votare în statele de pe Coasta de Est. Aproape 103 milioane de americani au votat anticipat, un număr record pentru Election Day (ziua alegerilor), după cea mai tensionată şi polarizată campanie din istoria Americii. Cei doi candidaţi, republicanul Donald Trump, preşedintele în exerciţiu, şi democratul Joe Biden, par, după ultimele comentarii ale analiştilor, la fel de populari, deşi acesta din urmă ar avea un avans în preferinţele electoratului de cel puţin 10%.
Corespondenţă din Washington – Reporter: Doina Saiciuc – Zeci de milioane de americani stau la cozi lungi la secţiile de vot, menţinând distanţarea socială şi purtând măşti, în mijlocul unui nou val de coronavirus. Există tensiuni şi anxietăţi cu privire la potenţiale revolte de stradă postalegeri, într-un moment de adânci divizări sociale şi politice. În Washington DC, proprietarii magazinelor au baricadat cu panouri mari de lemn ferestrele, iar în jurul perimetrului Casei Albe au fost ridicate noi bariere de oţel. Există temeri că Poşta SUA nu va putea livra ultimele voturi prin corespondenţă, dintre care multe trebuie primite până la sfârşitul zilei. Un număr-record de aproape 102 milioane de voturi au fost exprimate înainte de ziua alegerilor, iar oficialii celor două campanii estimează că încă 50-60 de milioane de americani votează astăzi în persoană – un număr semnificativ mai mare decât în 2016, când au votat 138 de milioane de americani. Preşedintele Trump a lăsat deschisă posibilitatea de a se adresa naţiunii în această seară, chiar dacă nu va fi declarat încă un învingător, ceea ce a promis şi cadidatul democrat la prezidenţiale, Joe Biden. Este în joc, de asemenea, şi controlul asupra Senatului. Pentru a prelua controlul Senatului, democraţii au nevoie să câştige trei locuri ale republicanilor, dacă Joe Biden va ajunge la Casa Albă./lazard/cvanatoru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 4 noiembrie)