Ambasadorul SUA la București se află în autoizolare după ce s-a întâlnit cu ministrul transporturilor, confirmat ca infectat cu SARS-CoV-2

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Adrian Zuckerman, se află în autoizolare și va face un test COVID-19, după ce s-a întâlnit cu ministrul transporturilor, Lucian Bode, care a fost confirmat ca infectat cu SARS-CoV-2, se arată într-un mesaj pe site-ul misiunii diplomatice.

Conform normelor în vigoare, ambasadorul Zuckerman nu este considerat caz de contact direct, dar, din dorința de a fi foarte prudent, el nu va participa personal la întrevederi până la momentul în care va fi testat pentru prezența coronavirusuului la acest sfârșit de săptămână.

Ambasadorul nu prezintă simptome COVID-19, iar starea sănătății sale este una bună, mai precizează reprezentanții Ambasadei americane./csimion/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 noiembrie