János Áder l-a felicitat pe Joe Biden

Președintele Ungariei, János Áder, l-a felicitat pe președintele ales al SUA, Joe Biden. În scrisoarea sa de felicitare, șeful statului ungar a atras atenția că relațiile tradiționale ungaro-americane se întemeiează pe valori comune: pe dorința de libertate a celor două națiuni și pe angajamentul asumat pentru democrație. Ungaria dorește să intensifice și în viitor relațiile de prietenie dintre cele două țări, a subliniat János Áder. În scrisoarea sa, care a fost remisă duminică Agenției de Presă MTI de Președinția ungară, János Áder a atras atenția şi asupra faptului că Statele Unite – precum și celelalte țări ale lumii – se află în fața unei perioade dificile. Epidemia cu noul coronavirus a generat pretutindeni în lume multă suferință și grave pobleme sociale, iar guvernele lumii sunt puse în fața unor mari provocări. De asemenea, în contextul luptei împotriva pandemiei de coronavirus nu putem uita nici de gestionarea efectelor nefavorabile ale schimbărilor climatice, a subliniat președintele Ungariei, care a adăugat: În vederea rezolvării chestiunilor globale este nevoie de o cooperare internațională eficientă. Președintele ungar și-a exprimat convingerea că comunitatea transatlantică a națiunilor care promovează principii similare îndeplinesc un rol indispensabil în procesul de menținere a stabilității internaționale. Ungaria, ca țară aliată a Statelor Unite, va contribui și în viitor la eforturile depuse pentru menținerea păcii și a securității, precum și în lupta împotriva terorismului. János Áder i-a urat lui Joe Biden multă sănătate și succes pentru îndeplinirea sarcinilor de mare responsabilitate./rganciu/sdm2

(MTI – 8 noiembrie)