UE şi Ucraina au stabilit o nouă dată pentru reuniunea Consiliului de asociere

Consiliul de asociere UE-Ucraina se va reuni pe 11 februarie 2021, deși, inițial, evenimentul era planificat pentru decembrie 2020 – potrivit unei declaraţii făcute de premierul ucrainean, Denis Şmigal. Decizia privind noua dată a reuniunii a fost luată în cadrul unei întâlniri online a reprezentanților ucraineni cu şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, și comisarul pentru politica de vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi. „Părțile au convenit să organizeze următoarea ședință a Consiliului de asociere la Bruxelles, pe data de 11 februarie 2021” – se arată în mesajul premierul de la Kiev. Potrivit acestuia, Ucraina se așteaptă ca, la reuniunea Consiliului de asociere, să fie agreaţi pașii comuni pentru implementarea practică a acordurilor convenite la summitul Ucraina-UE, în special privind actualizarea parametrilor zonei de liber schimb. Totodată, premierul ucrainean menţionează că, în cadrul întâlnirii online cu reprezentanţii UE, părțile au convenit să „facă eforturi” pentru a semna un acord privind spațiul aerian comun./sdan/ovidiu

www.korrespondent.net – 9 decembrie