Germania a donat României echipamente medicale pentru secțiile de terapie intensivă

Germania a donat României echipamente medicale pentru secțiile de terapie intensivă unde sunt tratați bolnavii de COVID-19. Acestea au fost transportate la București cu o aeronavă militară cu care au fost aduși și militarii români răniți în luna octombrie în Afganistan și tratați la un centru medical din Germania. Aeronava forțelor aeriene române a aterizat la Baza 90, unde a fost prezent și premierul interimar Nicolae Ciucă. Potrivit Ministerului Sănătății, este vorba despre 40 de aparate de ventilație pulmonară. Totodată, militarii români care au revenit în țară vor fi internați pentru a fi evaluați de o comisie medicală, iar în funcție de rezultatul investigațiilor vor beneficia de tratament de specialitate./ahincu/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 17 decembrie)